Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Cazul pacientei legate de pat în Spitalul Județean Constanța, un SCANDAL TERIBIL. Președintele CJC trimite Corpul de Control să verifice situația

Published

on

E scandal teribil în jurul morții unei femei din Năvodari. O femeie de 53 de ani din Năvodari s-a stins din viaţă la Spitalul Județean din Constanța, acolo unde a fost internată după un accident vascular cerebral. Potrivit digi24.ro, fiica pacientei spune că mama ei a fost lăsată să zacă în salon fără să-i dea cineva nici măcar apă, a fost umilită și chiar legată de pat. Mai mult, s-ar fi infectat cu noul coronavirus în spital. Astfel, acuzațiile sunt dintre cele mai grave la adresa medicilor din Spitalul Județean Constanța. De asemenea, tot în spital, pacienta din Năvodari s-a infectat și cu SARS CoV2. Acum, fiica pacientei acuză angajații spitalului că i-au supus mama la umilințe și chinuri greu de imaginat, chiar dacă femeia suferise un AVC și nu se putea îngriji singură.

“Se purtau foarte urât cu mama, degradant, umilitor. Stătea cu orele neschimbată, cu zilele, chiar a făcut şi o infecţie, o alergie pe spate, chiar pe tot corpul pentru că a fost neîngrijită. De multe ori mă suna şi-mi spunea: Amalia, nu-mi aduc apă, mor de sete şi eu urma să sun la secţie şi să vorbesc direct cu doamnele asistente. Ele s-au revoltat şi au vrut să se răzbune pe ea. Într-o seară i-au aruncat cu mâncarea pe care a primit-o ca s-o mănânce, au aruncat-o pe jos şi după aceea i-au pus-o în faţă”, a povestit Amalia Tudor, fiica pacientei, citată de digi24.ro.

Managerul Spitalului Județean Constanța, reacție șocantă

Reacția managerului Spitalului Județean Constanța, dr. Tiberiu Tofolean, în urma acestor dezvăluiri a fost șocantă. Acesta a spus că pacienta, care suferise un AVC, fusese legată pentru a nu „defenstra”, adică pentru a nu sări pe geam.

Advertisement
usr

„Decât să se defenestreze, să sară pe geam cineva, cum am mai avut, din păcate, cazuri, cred că este mai bine să o contenţionezi contrar voinţei”, a declarat medicul Tofolean.

Totodată, acesta confirmă faptul că pacienta s-a infectat cu noul coronavirus în spital.

„Testul a fost negativ. S-a pozitivat ulterior. Să ştiţi că şi medicii s-au pozitivat în spital. Este totuşi o epidemie şi o pandemie cu care ne confruntăm”, a declarat managerul Spitalului Județean Constanța, dr. Tiberiu Tofolean, potrivit digi24.ro.

Familia a depus plângeri la Poliţie, Parchet, DSP şi Colegiul Medicilor.

Șeful CJ Constanța trimite Corpul de Control să verifice acuzațiile familiei

Mihai Lupu, prețedintele CJ Constanța, a luat act de cazul de la cea mai mare unitate medicală din județ, de declarațiile șefului unității medicale, dar și de acuzațiile familiei și a transmis că va trimite Corpul de Control al administrației județene pentru a verifica situația legată de moartea pacientei din Năvodari.

“Stirea care circulă în presă despre cazul pacientei de la Spitalul Județean este revoltător. Și periculos. Pericolul principal este acela de a eroda încrederea în sistemul sanitar, încredere esențială dacă vrem să depășim această pandemie. Acest caz trebuie investigat și cei care vor fi găsiți vinovați, trebuie sancționați aspru și fără întârziere. Tocmai de aceea, am dispus trimiterea Corpului de Control la Spitalul Județean, tocmai pentru a putea aduce lumină asupra acestui caz. Preocuparea noastră este de a reda încrederea oamenilor în sistemul medical, de a le oferi membrilor familiei care și-au pierdut în mod tragic peroana iubită, dreptate și de a-i asigura pe constănțeni că luăm toate măsurile ca astfel de cazuri să nu se poată repeta”, a scris pe pagina de Facebook, președintele CJ Constanța, Mihai Lupu.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions