Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Cazul Nordis! Parlamentul a înființat o comisie de anchetă pentru „investigarea mafiei imobiliare“

Published

on

Parlamentul a aprobat, astăzi, în ședință comună, constituirea Comisiei parlamentare comune de anchetă a Camerei Deputaților şi Senatului pentru “investigarea mafiei imobiliare”, arată Agerpres. Înființarea acestei comisii a plecat de la cazul Nordis. Pentru înființarea comisiei propuse de grupurile parlamentare ale PNL şi va avea 15 membri. Au fost înregistrate 256 de voturi “pentru” şi două “împotrivă”.

Amintim că, un materialul video publicat de Recorder a scos la iveală tenebrele imobiliare de la Malul Mării și în care este implicat și soțul unei PSD-iste de frunte. Este vorba de Deputatul PSD, Laura Vicol, care și-a dat demisia din funcția de președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Numele Laurei Vicol este asociat cu cel al soțului ei, Vladimir Ciorbă, asociatul principal al Grupului Nordis, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața imobiliară din România. Vladimir Ciorbă, asociatul principal al companiei, este căsătorit cu Laura Vicol, unul dintre cei mai influenți parlamentari PSD.

De asemenea, amintim că, în urmă cu câteva zile, cotidianul G4Media a scris ca liderul PSD și alți câțiva colegi de la vârful partidului, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis și Laura Vicol, ar fi zburat la Nisa, în Franța, cu un avion privat închiriat de dezvoltatorul imobiliar. Soții Vicol – Ciorbă ar fi fost și ei în aceeași aeronavă. Evident, Ciolacu și compania au negat vehement acuzațiile spunând că e o confuzie totală.

Citește și:

Advertisement
usr

Dovada că Marcel Ciolacu și alți lideri PSD au zburat la Nisa cu un avion privat închiriat de Nordis

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions