Exclusiv
Cazul Sibioara (II): O moştenire incertă, retrocedată de două ori
În articolul precedent v-am prezentat dovezi că septuagenarele Elena Mitrofan şi Margareta Muscalu care au obţinut, cu ajutorul avocatului Ionel Haşotti, restituirea în natură a unei porţiuni din cariera de la Sibioara, nu aveau o calitate certă de persoane îndreptăţite la retrocedare. Clientele avocatului Haşotti au pretins că sunt moştenitoarele unui teren de 20 de hectare care ar fi aparţinut bunicului lor comun, Nicolae Tudorancea. De asemenea, au susţinut că acest teren a fost confiscat de regimul comunist, de unde şi pretenţia, aparent legitimă, de a le fi restituit. În realitate, aşa cum arată documentele oficiale de la Arhivele Naţionale, comuniştii n-au luat niciun metru pătrat de teren, nici de la Tudorancea, care era mort încă din 1942, nici de la moştenitorii săi direcţi, pe atunci în viaţă. La reforma agrară din 1946, doi dintre fiii lui Tudorancea, Dumitru şi Aurel, figurau pe lista ţăranilor săraci lipiţi pământului, cu proprietăţi ZERO, propuşi să fie împroprietăriţi cu câte cinci hectare, pentru a-şi putea asigura subzistenţa. De asemenea, soţia supravieţuitoare a lui Nicolae Tudorancea, Maria, a fost împroprietărită cu un hectar de teren agricol, sub acelaşi motiv că nu deţinea pământ. În episodul de faţă vom arăta că „moştenirea” de la Nicolae Tudorancea fusese deja restituită, pe alte amplasamente, în momentul în care clientele lui Haşotti au venit să o ceară din nou, pe de-a-ntregul, obţinând-o încă o dată, în interiorul exploataţiei miniere active Sibioara II-Valea cu Izvorul, exceptată prin lege de la retrocedare.
Cei şapte moştenitori ai lui Nicolae Tudorancea
Nicolae Tudorancea a avut şapte urmaşi. Aşa reiese dintr-un document necertificat de nimeni, dar depus de Elena Mitrofan la Comisia Judeţeană de Fond Funciar pe 5 iunie 2006, după cum am arătat pe larg în episodul anterior. Reamintim că Mitrofan încercase să probeze, prin acel document, că urmaşii lui Tudorancea, şapte la număr, ar fi notificat, pe 12 iulie 1947, pe vecinii şi asociaţii lor din familia Ciuceanu să nu încalce nişte acte juridice din 1908 şi 1915. Or, dacă în 1947 se vorbea despre actele mai vechi, care erau şi singurele ce atestau un drept de proprietate pentru Nicolae Tudorancea asupra lotului 7, însemna că acestea încă se aflau în vigoare după anul 1945. Notificarea fusese adusă de Elena Mitrofan de la ea de acasă. Ştim acest lucru dintr-o declaraţie notarială dată în folosul ei de Niţu Marioara din Ovidiu şi Bitoleanu Stela-Lucia din Constanţa, potrivit cărora „notificarea aparţinea familiei Tudorancea Tudorancea, tatăl lui Mitrofan Elena, pe care aceasta le-a păstrat”. Nefiind certificat de Arhivele Naţionale, documentul de familie nu a produs efecte juridice; mai mult, clientele lui Haşotti (foto) au renunţat să se mai prevaleze de el. Cu îngăduinţa dumneavoasrtă, a cititorilor, ne vom prevala noi de actul de familie, cel puţin în privinţa faptului că Nicolae Tudorancea a avut şapte moştenitori. Căci, orice s-ar fi susţinut în documentul necertificat, datele cu privire la numărul moştenitorilor, nefiind în favoarea clientelor lui Haşotti, nu pot fi privite ca incerte. Tocmai de aceea, putem să-i enumerăm, cu nume şi prenume: Aurel Tudorancea, Tudor Tudorancea, Elena Tudorancea, Maria A. Tudor, Lucreţia Păsculescu, Aneta Volinski şi Paraschiva Cangea.
Noi elemente de dubiu în aşa-zisa Notificare
A treia persoană din listă, Elena Tudorancea, nu era descendenta directă a lui Nicolae Tudorancea. Ea era soţia fiului acestuia, Dumitru Tudorancea, care decedase anterior. Din acest motiv, Elena semna notificarea în nume personal, dar şi în calitate de tutore legal al minorilor rămaşi de pe urma soţului decedat, respectiv: Dumitru, Niculae, Ion, Maria şi Ana. Culmea, aşa cum rezultă din Registrul Familiilor din Sibioara întocmit în anul 1947, păstrat la Arhivele Naţionale Constanţa şi consultat de noi la documentarea prezentului articol, Dumitru Tudorancea nu a avut nicio fiică pe nume Maria… ci Alexandrina. Dar aceasta nu era al patrulea copil, ci al treilea. Pe de altă parte, fiul cel mare al defunctului era, potrivit aceloraşi date oficiale, născut în 1925, de unde rezultă că avea 22 de ani la momentul întocmirii notificării. Dar aşa, fie în mod abuziv şi ireal a fost atestat drept minor, fie actul nu a fost întocmit în 1947.
[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2015/11/Registrul-Familiilor-1947.pdf”]
Urmaşii Paraschivei Cangea au retrocedat 5 hectare din moştenire
În zorii democraţiei, pe 18 martie 1991, copiii Paraschivei Cangea – fiica cea mică a lui Nicolae Tudorancea – au solicitat retrocedarea unui teren de cinci hectare. Ei arătau că terenul ar fi fost dobândit de Paraschiva Cangea în anul 1935, de la tatăl ei Nicolae Tudorancea. „Declar că Tudorancea Paraschiva născută în Sibioara, căsătorită Cangea Paraschiva, a avut în proprietate 5 hectare de pământ islaz, în mereaua comunei Sibioara hotar cu sat Năvodari. Pământul a fost dobândit în anul 1935 de la Tudorancea Nicolae tatăl.” – se arăta în declaraţiile date de urmaşii femeii. În dovedirea pretenţiilor lor, copiii Paraschivei au depus o copie şterasă şi necertificată de nimeni pentru conformitatea cu vreun original a unui „Certificat” emis de Primăria Sibioara pe 2 aprilie 1938. „Nicolae Tudorancea locuitor din această comună stăpâneşte în plină proprietate lotul No 7/1894 în suprafaţă de 20 hectare islaz prin împroprietărire de stat şi este situat pe mereaua acestei comuni satul Sibioara” – se arăta în respectivul înscris. În baza documentului, autorităţile de fond funciar au emis în 1991 Titlul de Proprietate 52275/1479 urmaşilor Paraschivei Cangea, constituind în favoarea lor un drept de proprietate asupra unui lot de 5 hectare, situat pe un alt amplasament diferit faţă de cel iniţial.
[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2015/11/Cangea.pdf”]
Alte retrocedări pentru Elena şi Aurel Tudorancea
Alţi descendenţi care au indicat drept autori ai moştenirii lor pe Aurel Tudorancea şi Elena Tudorancea, fiul, respectiv nora bătrânului Nicolae Tudorancea, au recuperat de la Comuna Lumina bucăţi bune de pământ. Urmaşii Elenei Tudorancea au retrocedat 7 hectare de pământ, prin Titlul de Proprietate 27581/1580. Aşa cum se arată într-un referat al Primăriei Lumina întocmit pentru uzul Prefecturii Constanţa pe 20 octombrie 2015, Elena Tudorancea figura în registrul agricol al fostei comune Sibioara, în perioada 1950-1955, cu o suprafaţă de 7 hectare de pământ. În registrele anterioare, femeia nu figura cu proprietăţi. În 1955, ea s-a înscris în CAP cu această suprafaţă, astfel că urmaşii ei au fost puşi în posesie asupra unui teren agricol de 7 hectare.
Din acelaşi document al Primăriei Lumina aflăm că o descendentă a lui Aurel Tudorancea, pe numele ei Ioana Tudorancea, a primit la rândul ei o retrocedare de 6 hectare, în plus fiind înscrisă şi în anexa 23 pentru acordarea de despăgubiri pentru o altă suprafaţă de 3,2 hectare. Dar în Registrul Familiilor din 1947, Aurel Tudorancea avea patru fiice: Ana, Margareta, Georgeta şi Stela. Niciuna nu se numea Ioana.
[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2015/11/Referat-Primaria-Lumina.pdf”]
Dacă tragem linie, vedem că urmaşii lui Nicolae Tudorancea au retrocedat, încă din primii ani ai democraţiei, 19 hectare de teren.
Un alt urmaş al bătrânului, pe numele său Ioan Tudorancea, domiciliat în oraşul Ovidiu, a solicitat pe 13 martie 2000 retrocedarea „moşiei” bunicului, pe care o mărise din pix la 26 de hectare. „Pe acest teren, în perioada dintre primul război mondial şi cel de-al doilea război a funcţionat o carieră de piatră, prin care din exploatare, din piatra extrasă, sa (sic!) extins şi modernizat portul Constanţa în timpul ultimului război şi după aceea lucrările au încetat. Ulterior, terenul a intrat în posesia statului. Odată cu înfiinţarea IAS-urilor şi CAP-urilor ne mai acordându-se alt teren în compensaţie.” – arăta acest Ioan Tudorancea, care se prezenta drept fiul lui Tudorancea (Tudor) Tudorancea. Cererea sa de retrocedare a fost respinsă.
[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2015/11/Ioan-Tudorancea-cerere.pdf”]
O moşie retrocedată de două ori
Toate datele mai sus prezentate converg spre concluzia că „moşia” lui Nicolae Tudorancea de 20 de hectare era cel puţin parţial retrocedată, în momentul în care pensionarele reprezentate convenţional de avocatul Ionel Haşotti au mai cerut-o încă o dată şi au primit-o pe de-a întregul. Singura calea era aceea de a pretinde că au un autor comun, respectiv pe bunicul împroprietărit de stat cu două secole în urmă. Dar bunicul lor nu mai avea niciun drept de autor, fiind mort cu ani buni înainte ca regimul comunist să naţionalizeze terenurile agricole. Pe de altă parte, proprietăţile lui Aurel Tudoancea, tatăl uneia dintre moştenitoarele reprezentate de Ionel Haşotti, fuseseră deja retrocedate, astfel că nu mai puteau fi cerute încă o dată. Reamintim că cererea de retrocedare formulată, la comun, de Margareta Muscalu şi Elena Mitrofan a fost respinsă şi de Comisia Locală de Fond Funciar Lumina, dar şi de Comisia Judeţeană, în anul 2006. Ulterior, avocatul Haşotti a găsit modalităţile să câştige în instanţă pentru clientele sale, atât confirmarea calităţii de persoane îndreptăţite, deşi e limpede că nu o aveau, cât şi retrocedarea pe un amplasament exceptat prin lege de la retrocedare. Va urma!
P.S.: Fotografia medalion îl înfăţişează pe Horia Kipară-Hâră, adevăratul moşier al comunei Cicrâcci/Sibioara, fost primar şi fost consilier judeţean.
