Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Politica

CCR a amânat decizia în privința legii pensiilor speciale pentru…lămuriri suplimentare. România riscă să piardă bani

Published

on

Judecătorii CCR au amânat, astăzi, verdictul în problema pensiilor speciale, pentru data de 2 august și pe legea cumulului pensie-salariu, pentru data de 21 septembrie, pentru lămuriri suplimentare, a anunțat instituția.

“În şedinţa din data de 26 iulie 2023, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, a amânat: pentru data de 2 august 2023 – obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, obiecţie formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; pentru data de 21 septembrie 2023 – obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, obiecţie formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a anunţat, miercuri, CCR.
Pe 29 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu, dar şi referitor la actul normativ privind creşterea vârstei de pensionare.
Proiectul se referă la pensiile speciale ale magistraţilor, militarilor, diplomaţilor, funcţionarilor parlamentari, personalului Curţii de Conturi, aeronautic.
Actul normativ vizează calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii.
Conform actului normativ, procurorii şi judecătorii se vor putea pensiona până în 2028 în aceleaşi condiţii ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime şi beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizaţia brută şi sporurile din ultima lună de activitate. De aceleaşi condiţii de pensionare prevăzute de legile în vigoare vor beneficia şi pensionarii militari, în următorii cinci ani. Totodată, pensiile mai mari de 4.000 de lei net vor fi impozitate cu 15%.

De această lege depind și banii de la Uniunea Europeană. Această amânare este o veste cât se poate de proastă pentru România, asta din cauză că eliminarea pensiilor speciale reprezintă un jalon important în PNRR, iar țara noastră trebuie să trimită cererea pentru tranșa de plată cu numărul trei până la finalul lunii septembrie, notează stiripesurse.ro. Interesant este faptul că patru dintre cei nouă judecători CCR sunt beneficiari de pensie specială.

Cei de la USR spun că CCR a amânat fără motiv decizia pe legea salvării pensiilor speciale, iar din cauza acestei amânări se pune în pericol miliardele de euro din PNRR care trebuie să ajungă în România.

„Curtea Constituțională e în contratimp față de interesele României, cel puțin referitor la pensiile speciale. Interesul țării era ca decizia privind constituționalitatea sau neconstituționalitatea legii salvării pensiilor speciale să fie luată cât mai repede pentru a putea corecta ce e de corectat din punct de vedere constituțional. Oricum, nicio pensie specială nu ar fi desființată și nici nu va trece pe contributivitate în următorii 20 de ani”, declară deputatul USR Cristian Seidler.

Surse: Agerpress, stiripesurse.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions