Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Ce buget de investiții promite primarul din Cernavodă pentru Spitalul Orășenesc

Published

on

Liviu Negoiță, primarul orașului Cernavodă, a convocat Consiliul Local în ședință ordinară joi, 18 aprilie a.c., de la ora 16.00, pentru a dezbate și supune spre aprobare un număr de 28 de proiecte de hotărâre, toate considerate de edil de interes pentru comunicate. Un aspect important este și faptul că toate inițiativele îi aparțin primarului Negoiță, semn că e singurul dintre aleșii locali care știe ce este mai bine pentru comunitate, or consilierii sunt nepăsători la interesele comunității…

Revenind la proiectele trecute în convocator, edilul propune, printre altele, și lista priorităților pentru acest an al Spitalului Orășenesc.

În expunerea de motive, la proiectul de buget aferent spitalului orășenesc Cernavodă, aleșii locali vor aproba și lista investițiilor pe care autoritatea locală intenționează să le facă în cadrul unității medicale, în acest an.

În documentul atașat vedeți investițiile pe care autoritatea locală intenționează să le facă la Spital, printre acestea achiziționarea a 4 monitoare pentru funcții vitale, un cardiotocograf, un Computer Tomograf, un aparat EKG, un program informatic pentru farmacia unității medicale și un mamograf.

Advertisement
usr

În total, 917.500 de lei promite Negoiță să investească în Spitalul Cernavodă. Mai mult cu aproape 200.000 de lei față de bugetul propus de edil pentru investițiile de anul trecut, conform documentelor pe care Ordinea.ro le-a prezentat anul trecut.

Pentru o mai bună informare, vă prezentăm și documentul care stă la baza proiectului de buget al Spitalului Orășenesc din Cernavodă:

Download (PDF, 1.1MB)

 

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions