Premierul Marcel Ciolacu a făcut o serie de declarații în cazul scandalului de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală, unde două doctorițe au fost reținute pentru omor calificat, iar o asistentă pentru mărturie mincinoasă.
Întrebat de presă care este părerea sa despre situația de la spitalul Pantelimon, Marcel Ciolacu a răspuns:
„Sperăm să fie și ultimul caz de acest gen. Ați văzut, la fel ca și mine. N-am crezut că se poate întâmpla așa ceva în realitate, pentru că noi vorbim de niște medici care trebuie să salveze vieți, nu să omoare oameni, mai ales nu vorbim de un omor accidental sau de malpraxis, vorbim, totuși, de omor premeditat, un lucru foarte grav. Ce am văzut eu, ca desfășurare a evenimentelor, anumite lucruri au fost sesizate mai demult, mi se pare că din aprilie. S-a trimis un control administrativ, să se vadă administrativ cheltuielile și dacă procedurile sunt respectate, pentru că în primul rând acesta este atributul Ministerului Sănătății. Pe urmă am văzut că a fost un control de la Colegiul Medicilor, care au spus că nu se întâmplă nimic. Am văzut atitudinea ministrului, când a cerut imediat ca acei manageri să-și depună demisiile deoarece ei erau cu concurs, nu puteau fi demiși, decât dacă acceptau această demisie de onoare. Și sunt ferm convins, mai ales după comunicatul, din punctul meu de vedere de mult timp nu am mai văzut un comunicat atât de dur al unor magistrați, mai ales că vorbim aici de niște făptuitori medici, sunt ferm convins că încet-încet vom afla tot adevărul. Cred că românii așteaptă de la autorități, de la primul-ministru, să nu ia decizii emoțional. Dacă aş fi un prim-ministru care ar lua decizii emoționale, presupun că aș fi schimbat-o și pe doamna ministru Deca săptămâna trecută, când a fost scandalul de la SNSPA. Pe mine mă interesează să iau deciziile corecte şi îndreptățite, în funcție de fapte. Știu că trăim într-o lume în care ne dorim imediat niște vinovați, mai ales că suntem în niște luni electorale. Câteodată mai vrem să acoperim, cu alte lucruri, alte tâmpenii făcute de către alții, mai ales oameni politici. Părea mea e că trebuie să dăm dovadă de echilibru. Am văzut că Ministerul Sănătății s-a pus la dispoziția Parchetului în totalitate, toate documentele; foștii manageri, de asemeni, fiindcă este… Repet, ai justiția, se dă o decizie care nu ne convine – eu n-am comentat niciodată o decizie a unui magistrat -, nu ne convine, nu înseamnă că ministrul Justiției e vinovat. Un magistrat a luat acea decizie. Dacă vrem să trăim într-o țară normală, pe care s-o construim în primul și în primul rând pentru dumneavoastră, pentru copiii noștri, părerea mea că deciziile trebuie luate îndreptățite și având toate detaliile.
Cu adevărat îmi doresc ca toate aceste detalii, în cursul acestei săptămâni, să le avem la dispoziție pentru a lua o decizie, să vedem dacă s-a știut de acest lucru, dacă a fost tolerat administrativ. S-au luat decizii de către miniștri ai Sănătății, au luat decizii administrative, care au dus la pierderi de vieți omenești direct. Acele decizii s-au luat după creierul lor, în timpul pandemiei, iar România a avut cea mai mare mortalitate din lume, nu din Europa. Acolo, cu adevărat, un astfel de ministru trebuie demis de îndată pentru că a luat o decizie administrativă care a dus la pierderi de vieți omenești. Haideți să lăsăm ancheta să se desfășoare! Repet, am văzut Colegiul Medicilor că a făcut, din punct de vedere medical, o anchetă, nu administrativă, cum s-au cheltuit banii sau fluxul medicamentelor din spital; să vedem răspunsurile de la toată lumea, dar mai ales de la Parchet, care va face lumină, ținând cont că este un caz atât de grav.“
Amintim că, trei persoane au fost reținute, ieri, în dosarul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon din București. Doi medici sunt acuzați de omor calificat cu premeditare, iar o asistentă de mărturie mincinoasă. Până acum, procurorii au date certe cu privire la decesul unui bărbat de 54 de ani, căruia medicii urmăriți penal i-au scăzut intenționat doza de noradrenalină.
Procurorii au informații că cele două doctorițe au ucis un pacient căruia i-au redus intenționat medicamentul care îl ținea în viață. Sunt verificate alte zeci de cazuri. Anchetatorii cred că bolnavilor li s-ar fi administrat, în mod voit, doze reduse dintr-un medicament, procedură care le-ar fi grăbit moartea.
Sursa: gov.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta