Sistemul nostru de justiţie funcţionează strâmb. Abateri au fost semnalate, cu duiumul, de presă, iar de vreo câţiva ani încoace şi de DNA. Am văzut şi am citit atâtea lucruri despre magistraţi care-şi negociau şpăgile, care-şi aranjau treburile cu lichidatorii judiciari, care pronunţau soluţii pe considerente politice. Însă marea durere a justiţiei noastre sunt soluţiile pronunţate prin fraudă la lege. Chiar azi, o companie serioasă din judeţul Constanţa a ieşit în stradă să protesteze împotriva faptului că fratele avocat al senatorului Puiu Haşotti a obţinut, pentru clienţii săi, o astfel de hotărâre ilegală. O hotărâre care încalcă, fără nici o tăgadă, în mod flagrant, legea! În acest caz particular, Tribunalul Constanţa a retrocedat o carieră aflată în exploatare, cu toate titlurile de posesie legale, cu avizele, autorizaţiile şi redevenţele miniere plătite la zi, deşi legea 1/2000, la articolul 4 aliniatul 1, spune că terenurile pe care se află cariere active sunt exceptate de la retrocedare. În acele cazuri, tot legea spune că moştenitorilor celor deposedaţi abuziv sub regimul comunist trebuie să li se acorde suprafeţe în compensare. În faţa pledoariilor lui Ionel Haşotti, onorata instanţă nu a mai ţinut cont de lege şi a decis să retrocedeze cariera. S-a încălcat legea, iar acest lucru nu mai poate fi reparat pe cale judecătorească. Se întâmplă aşa, deoarece legislaţia noastră, cu toate modificările ei recente, a păstrat un rebut: pur şi simplu, ilegalitatea flagrantă a unei soluţii irevocabile nu constituie motiv de revizuire. Cu alte cuvinte, oricâte acţiuni, şi oricât de bine motivate, ar face persoana nedreptăţită, hotărârea cea strâmbă a devenit o dogmă sacră, care nu mai poate fi schimbată. E autoritate de lucru judecat! Această dogmă a autorităţii de lucru judecat funcţionează ca o superimunitate pentru magistraţii dispuşi să încalce legea. Ca să fie traşi la răspundere, pe cale penală, ar trebui să se demonstreze un interes al lor, o mită, o participaţie la un grup infracţional. Cu alte cuvinte, pot fi dovediţi, dar cu un efort incredibil al DNA-ului, cu luni de muncă atentă, dar mai ales cu ceva noroc. Căci, în afara acestui probatoriu, se va putea spune: au greşit, sărmanii, că au prea multe procese pe rol (lucru real). Iar greşeala, aşa cum am arătat, e literă de scriptură, căci nu poate fi revizuită. Oare n-ar fi mai simplu ca noul nostru Guvern şi parlamentarii ăia vechi, că tot ei au rămas în scaune, să schimbe întregul mecanism? Ar fi suficient ca în codul de procedură civilă să se introducă, printre motivele de admisibilitate a cererilor de revizuire, şi cel referitor la ilegalitatea hotărârilor judecătoreşti. Eu aşa cred. Păi, cum Dumnezeu, în anul 2015 de la Hristos, să nu poţi îndrepta o soluţie vădit ilegală?