Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Ce salarii au ”amărâții” de la Administrația Portuară? Directorul general avea 214.167 lei/an!

Published

on

În urmă cu câteva zile v-am promis că vom încerca să realizăm un serial al companiilor de stat și al regiilor autonome, plătite tot de la bugetul de stat sau de la Primărie ori Consiliul Județean. Am început prin a vă prezenta salariile angajaților de la Compana Națională de Administrare a Infrastructurii  Rutiere, iar uimirea noastră a fost foarte mare dat fiind faptul că se spune că suntem o țară în care veniturile angajaților sunt destul de mici din cauza bugetului care nu stă pe roze. Iar salariile angajaților, precum și schema de directori existenți ne-a dat mari bătăi de cap. Astăzi ne-am propus să facem un episod care să vizeze una dintre cele mai mari companii din Constanța, respectiv Administrația Porturilor Maritime. Așa cum se știe, APMC aparține tot de Ministerul Transporturilor. Care s-a confruntat în aceste zile cu proteste ale angajaților CFR. Și din cauza salariilor mici…Am încercat să intrăm pe site-ul companiei APMC, în ideea că vom găsi acolo salariile tuturor celor aproximativ 900 de angajați. Din păcate, nu le-am găsit dar am aflat că sunt confidențiale. Am insistat însă să aflăm între ce limite minime și maxime se situează acestea dar ni s-a cerut o cerere scrisă și am preferat să ne limităm la ceea ce am găsit pe site. Cu siguranță nu este vorba despre un echilibru între veniturile mici, ale femeilor de serviciu, de exemplu, cu cele ale unui angajat cu studii superioare. Dar … am găsit ceva și aici, și nu ne putem abține să nu vă informăm și pe voi, cititorii. Pe site-ul APMC există o categorie a declarațiilor de avere și interese pe care figurează 70 de persoane. Știm că este vorba despre diferiți directori și șefi de departamente.

Departamente numeroase la APMC

Iată ce departamente și servicii există în subordinea directorului general: departamentul resurse umane-administrativ, în cadrul căruia există Serviciul organizare, Sector tipografic, Serviciul Informatică, care are birou de administrare rețea, birou documentare și arhivă, birou de sănătate și securitate în muncă și compartimentul de informații clasificate. Este apoi Serviciul juridic și contencios, care are birou de consultanță legală, negocieri necontencioase și avizări dar și biroul de litigii și negocieri contencioase. Apoi există un birou de audit intern, unul de control financiar gestiune, un compartiment consilieri, asistent director, departamentul achiziții publice, care are în subordine serviciul de aprovizionare. Nici aici nu lipsește biroul de proiecte europene. Apare și direcția economică, care are în subordine departamentul financiar contabil. La rândul său, acesta are în subordine servciul contabilitate, serviciul financiar, birou de contabilitate infrastructură, compartimentul financiar-contabilitate SNTP, compatriment financiar – contabilitate SSP, compartiment financiar – contabilitate SEP. Există apoi serviciul bugete, analize economice și tarife, serviciul facturări și recuperări creanțe și biroul control financiar preventiv. Nu lipsește nici direcția comercială, care la rândul ei are următoarele servicii: serviciul contracte agenți și armatori,   serviciul contracte închirieri și concesiuni, serviciul marketing, care are în subordine biroul de relații internaționale și cel de comunicare. La rândul său, directorul general adjunct are în subordine direcția tehnică, ce conține serviciul patrimoniu, serviciul cadastru și evidențe funciare, serviciul tehnic, reparații dar și direcția exploatare. La rândul ei, aceasta are în subordine serviciul exploatare și siguranța portuară, biroul urmărire trafic maritim, biroul urmărire trafic fluvial, biroul siguranță Midia, serviciul securitate portuară, serviciul autorizări și control, biroul litigii maritime și asigurări, biroul de mediu, biroul PSU, situații de urgență. Și directorul coordonator are în subordine mai multe sucursale. Iată-le: sucursala nave tehnice port Constanța, compartiment tehnic, administrativ, compartiment nave tehnice, depoluare, sucursala de servicii port Constanța, respectiv compartimentul tehnic, administrativ, compartiment construcții civile, compartiment apă, canal, stații de tratae și compartiment auto. Mai există și sucursala energetică port Constanța, care are compartiment tehnic, administrativ, compartiment furnizare energie electrică și compartiment furnizare energie termică. Ați obosit citind? Dacă da, să știți că și eu am obosit scriind! Este adevărat, Administrația Porturilor Constanța administrează un domeniu foarte mare, face foarte mulți bani și are o activitate intensă. Însă în ceea ce privește numărul de angajați, lucrurile stau cu totul altfel.

Salarii mari, oare justificate?

Advertisement
usr

Așa cum vă spuneam, salariile angajaților APMC sunt mari. Nu vreau să intru în alte detalii de care nu dispun. Mă voi limita la a vă spune câteva salarii ale conducerii. Concluziile le trageți singuri. Iată cât au câștigat în cursul anului trecut angajații cu funcții mari sau mai puțin mari: Cel mai mare salariu pe care l-am identificat noi (poate nu e cel mai mare, dar asta am găsit) era al fostului director general, Valeriu Ionescu. Acesta a câștigat suma de 241.167 lei/an. Dacă sunteți curioși să faceți un mic calcul, veți afla că omul câștiga nu mai puțin de 20.097 lei/lună. Ceea ce înseamnă ”doar” 4400 euro/lună. L-am regăsit pe această listă și pe consilierul județean ALDE Emil Sorin Banias. Nu vă speriați, el nu câștigă atât de mult, dar tot un salariu mare are. A câștigat anul trecut 95.729 lei în calitate de șef al Sucursalei nave tehnice. Ceea ce înseamnă un câștig de aproape 8.000 de lei pe lună. Vreți să știți în valută cât înseamnă asta? Aproape 1800 de euro în fiecare lună! Un alt director, l-am adus în atenție pe Decebal Șerban, are 167.588 de lei pe an, adică 13965 lei/lună. Ceea ce înseamnă în jur de 3000 de euro pe lună. Asta nu e nimic, dar omul  are și 13 terenuri agricole în județul Constanța și în Dâmbovița. În plus, pe lângă contractul individual de muncă cu funcția de bază, el mai avea și un contract de muncă part-time, de pe urma căruia a câștigat 11.462 de lei/an. Am găsit și salarii ceva mai mici, cum ar fi al unui angajat care lucrează împreună cu soția sa la APMC. El are 57.958 lei/an (adică în jur de 4.900 de lei/lună), dar și soția sa are 59.755 de lei, adică tot pe acolo, aproape 5.000 de lei pe lună. Cel mai mic salariu pe care l-am găsit pe această listă este al unui consilier juridic, care a câștigat 33.082 lei/an, adică ceva mai mult de 2.700 de lei pe lună. Angajatul pare a fi tânăr, așa că viitorul îi va surâde și lui. Sunt salarii mari, știu și eu și știți și voi, cei care câștigați mult mai puțin.  Dar să nu sperați că v-ați putea angaja aici. Este foarte greu.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions