Conecteaza-te cu noi

Politica

Ce se întâmplă cu pensiile speciale ale aleșilor locali? Senatorul Negoi: „Nu îi obligă nimeni să devină primari sau președinți de consilii“

Published

on

Premierul Nicolae Ciucă și Ministerul de Interne, Lucian Bode, își doresc indexarea pensiilor speciale și de serviciu odată cu restul pensiilor. În afara celor care au beneficiat până acum, mii de aleși locali din toată țara ar trebui să primească pensii speciale de la 1 ianuarie. Surse liberale au declarat pentru presa centrală că liderii PNL iau în calcul să amâne intrarea în vigoare a Legii pensiilor speciale pentru primari. Conform surselor citate, amânarea s-ar putea aplica pentru o perioadă de 6 luni sau chiar 1 an de zile. Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, a declarat într-o emisiune la Antena 3 de Constanța că formațiunea sa și-a dorit foarte mult eliminarea acestor pensii speciale, inclusiv ale primarilor și președinților de consilii județene.

„Ne zgârie pe timpan acest termen de pensie specială pentru primari. Nu îi obligă nimeni să devină primari sau președinți de consilii județene. Eu merg benevol în aceste funcții. Sunt câțiva aleși care au performanțe, dar asta nu înseamnă că trebuie să le acorzi pensie specială. De ce nu le acordăm medicilor? De ce nu le acordăm profesorilor?“, a spus Negoi.

El a afirmat că are mari îndoieli că actuala alianță, PNL – PSD, își dorește cu adevărat eliminarea acestor pensii speciale pentru primari.

Astăzi, președintele USR, Dacian Cioloș, acuză Partidul Național Liberal că nu se gândește la pensiile oamenilor de rând. Liderul USR susține că propunerile celor de la PNL sunt „populiste”.

„USR e singurul din România care a împins spre elimiarea pensiilor speciale. A fost o condiție de intrare la guvernare, când am intrat cu PNL. Iată că PNL intră la guvernare cu PSD și în loc să facă ce a promis face noi pensii speciale, fără să crească pensiile mici. Noi avem nevoie de un sistem de pensii. Vedem o nouă categorie de pensii speciale și propuneri de creșteri procentuale populiste, fără să fie luate în considerare pensiile mici”, a spus Dacian Cioloș.

Unul dintre cei care beneficiază de pensie specială este actualul primar al Constanței, Vergil Chițac, care are o specială de serviciu 8.000 lei pe lună.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions