Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Ce se mai întâmplă la ACN? Mii de ecluzări, milioane de tone de marfă transportate!

Published

on

După o iarnă foarte grea, în care gheața a pus stăpânire pe apele canalelor navigabile, care nu au putut fi folosite, iată că ACN și-a revenit și se apropie din ce în ce mai mult de programul anual. Pe cele două canale navigabile, Dunăre-Marea Neagră și Poarta Albă-Midia Năvodari se lucrează de zor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Administrației Canalelor Navigabile, Mihaela Coroiu, ”traficul pe cele două canale navigabile a înregistrat de la începutul anului până la 27.04.2017, 7.212.848 tone capacitate, respectiv 84% din program. În acest an, până în prezent, pe Canalul Dunăre Marea Neagră şi Canalul Poarta Albă Midia Năvodari, s-au efectuat 2469  ecluzări şi au tranzitat 4890 unităţi navale, încărcate cu 3 269 180  tone marfă.” Printre mărfurile tranzitate pe canalele navigabile sunt: produse agricole, sivicultura, din pescuit; minereuri metalifere, produse de minerit şi exploatare de carieră; cărbune, lignit, ţiţei, gaze naturale; metale şi produse din metal; cocs, produse rafinate din petrol; produse chimice, cauciuc, mase plastic. Principalele destinaţii ale mărfurilor transportate pe canalele navigabile au fost: România, Serbia, Ungaria şi Bulgaria.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions