Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Ce spun procurorii DNA despre proiectul privind lărgirea plajelor din Mamaia

Published

on

Direcția Națională Anticorupție a venit marți, 02 martie a.c., cu precizări referitoare la proiectul de lărgire a plajelor din Mamaia, investiție desfășurată cu fonduri europene. Astfel, procurorii DNA transmit că proiectul nu este blocat de ancheta procurorilor și face precizările în contextul în care în spațiul public au apărut speculații cu privire la o posibilă blocare a investiției de 750 de milioane de euro. Speculațiile au apărut în urma unui mesaj publicat de Administrația Națională Apele Române care a anunțat că proiectul ”riscă să fie stopat într-un interval de timp scurt”, iar costurile ar urma să ajungă la ”câteva sute de mii de euro pe zi”.

Referitor la acest subiect, Biroul de Informare și Relații Publice al DNA a făcut următoarele precizări:

“Proiectul în valoare de 750 milioane de euro de extindere a plajelor de pe litoralul Mării Negre nu este blocat de vreo anchetă a procurorilor DNA și nici nu există/a existat vreo intenție în acest sens.

Această informație a apărut în contextul înregistrării, la Serviciul teritorial Constanța, a unei anchete penale in rem (față de suspiciunea comiterii unor fapte de natura penală) în care se verifică legalitatea modului în care autoritățile competente au aprobat pentru exploatare un perimetru aflat în situl arheologic subacvatic „Platforma continentală a litoralului românesc al Mării Negre (județul Constanța), perimetru despre care existau indicii că ar conține vestigii arheologice.

Este adevărat că în cadrul anchetei penale s-a solicitat Căpităniei Zonale Constanța să interzică accesul navelor și/sau exploatarea fundului Mării Negre pe un perimetru restrâns, strict delimitat (din totalul de 4,33 km2 reprezentând perimetrul destinat extragerii nisipului numai o suprafață de aproximativ 1,9 km2 a fost supusă interdicției), însă activitatea de extragere a nisipului destinat lărgirii plajelor a continuat fără constrângeri în imediata vecinătate a zonei restricționate (situată la aprox. 7-8 km de malul mării), respectiv în restul perimetrului.

Advertisement
usr

În zilele de 24 și 26 februarie 2021, la solicitarea procurorilor, specialiștii din cadrul Centrului de Scafandri Constanța, ai Poliției de Frontieră – Garda de Coastă – Grup Nave Constanța, precum și un arheolog scafandru au cercetat perimetrul și au identificat, cu ocazia scufundărilor, câteva fragmente lemnoase cu potențial arheologic situate în apropierea zonei în care se realizaseră extrageri de nisip. Fragmentele urmează a fi expertizate pentru a se stabili eventuala lor valoare istorică.

Ca urmare, la data de 1 martie 2021, s-a solicitat Direcției Județene pentru Cultură Constanța luarea măsurilor prevăzute de lege pentru stabilirea zonei de protecție și conservarea in situ a zonei în care au fost identificate fragmentele cu potențial arheologic.”

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions