Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Ce spune conducerea Serviciului de Ambulanță Constanța despre cazul de la Băneasa

Published

on

ambulanta

În această seară, conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Constanța a venit cu precizări referitoare la cazul de la Băneasa din seara zilei de 31 iulie. Precizăm că o femeie în vârstă de 75 de ani a murit, iar parlamentari din județul Constanța au solicitat ministrului Alexandru Rafila să ia măsuri de urgență.

Iată ce spune conducerea SAJ Constanța

Din punct de vedere al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, nu au existat neconformități în gestionarea cazului de la UPU Băneasa. Pentru pacienta în vârstă, cu patologii multiple, adusă de familie cu mijloace proprii la UPU Baneasa, s-a solicitat un transfer la CPU Medgidia cu echipaj cu asistent medical.  În gestionarea cazurilor medicale, prioritate au cazurile de cod roșu, la fel și în cazul celor de cod galben, cele aflate la domicilii sau în locuri publice, unde pacienții nu beneficiază la acel moment de asistență medicală calificata cum e o unitate sanitară. După cum foarte bine se cunoaște, serviciile de urgență prespitalicească sunt servicii medicale în asteptare. Sunt momente în care există “valuri” de solicitări și momente de acalmie…

Și în situația dată, echipajele se aflau la urgențe majore la domiciliu (tentativă suicid, pacient inconștient).

Advertisement
usr

În momentul ajungerii echipajului cu asistent (conform solicitării inițiale a mediului de gardă) pacienta se afla în curs de resuscitare. Și la a doua solicitare a medicului urgentist din UPU Băneasa, care ca urmare a reevaluării stării pacientei a reconsiderat cazul solicitând echipaj cu medic, s-a răspuns favorabil și primului echipaj tip C (cu medic) liber i s-a alocat solicitarea. Alocarea s-a făcut în 30 de minute de la solicitarea echipajului cu medic (moment solicitare 19:42 și moment alocare 20:14). În intervalul 19:42 – 20:14, nu au fost disponibile echipaje cu medic.

În momentul ajungerii la caz, echipajului de pe ambulanță, medicul urgentist de la UPU Băneasa i-a comunicat faptul că pacienta a fost declarată decedată în urmă cu aproximativ 15 minute, însă a omis să sune pe 112 pentru anularea misiunii.

De asemenea, precizăm faptul că, în momentul solicitării echipajului cu medic, celelalți medici erau implicați în alte misiuni de urgență majoră (stop cardiorespirator în curs de resuscitare, transfer edem pulmonar, sindrom coronarian acut, accident rutier cu victime multiple). Concluzionând, pacienta s-a aflat într-o unitate sanitară unde a primit asistență medicală adecvată, competențele medicului urgentist din UPU Băneasa fiind superioare atât asistenților, cât și medicilor încadrați la serviciile de ambulanță. Ca atare, gestionarea cazului, din punctul de vedere a SAJ, a fost conformă.”, au precizat reprezentanții conducerii SAJ Constanța.

Reamintim că astăzi, deputatul Stelian Ion, lider al USR Constanța  i-a solicitat ministrului Alexandru Rafila să intervină de urgență  după ce o femeie din localitatea Băneasa a murit. Ambulanța a ajuns la ea după trei ore.

Citiți mai jos declarația liderului USR Constasnța.

Advertisement
usr

Stelian Ion îi cere ministrului Sănătății să intervină după ce o femeie a murit la Băneasa. Ambulanța a ajuns la ea abia după trei ore

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions