După cum v-am informat în cursul zilei de sâmbătă, 1 februarie, în municipiul Constanța, în complexul Sigma Residence din zona Tomis Plus, a avut loc un accident mortal de muncă.
Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a căzut de la înălțimea de aproximativ 6 metri. La fața locului au ajuns un echipaj de prim ajutor SMURD B din cadrul Detașamentului Fripis (ca și resursă de prim răspuns) și un echipaj Saj C, cu medic. La ajungerea echipajelor, bărbatul, cu multiple traumatisme, se afla în stop cardiorespirator.
A fost efectuat protocolul de resuscitare dar fără nici un rezultat.
În cursul zilei de azi, pe pagina oficială a Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța a fost postat raportul întocmit de către inspectorul de muncă.
Potrivit acestuia, incidentul a avut loc la societatea comercială SC M.C.I. AUR CONSTRUCT SRL.
Bărbatul care și-a pierdut viața se numea Ghica B. și era dulgher de meserie.
În data de 1 februarie, în jurul orei 9.00, lucrătorul se afla pe planșeul dintre etajele 2 și 3 de pe casa scărilor, s-a dezechilibrat și a căzut de la înălțime.
Potrivit ITM, decesul bărbatului a fost declarat în jurul orei 10.00.
”Evenimentul se cercetează de către ITM Constanța, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor.
În baza constatărilor efectuate de acesta, declarațiilor martorilor și a documentelor preluate de la societate vor fi stabilite împrejurările și cauzele care au condus la producerea evenimentului precum și reglementările legale încălcate și pe cale de consecință răspunderile și măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea altor cazuri similare.”, precizează Buletinul întocmit de către ITM Constanța.