Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Ce spune proiectantul despre stadiul lucrărilor la podul de la Butelii și ce promitea Făgădău în noiembrie 2017

Published

on

Primăria Constanța se chinuie de mai mulți ani să înceapă și să finalizeze reabilitarea unui pod care face trecerea în zona industrială a municipiului. Este vorba de pasajul Cumpenei sau “Podul de la Butelii”, așa cum este cunoscut tuturor constănțenilor.

La sfârșitul lunii noiembrie 2017, Decebal Făgădău anunța că lucrările vor fi finalizate până la… 1 iulie 2018, urmând ca după terminarea sezonului estival să rămână de făcut doar partea estetică a lucrărilor, respectiv marcajele și montarea parapeților.

Declarațiile le puteți reciti aici:

Făgădău, promisiuni pentru finalizarea podului de la Butelii

Advertisement
usr

Reparația podului, mai scumpă cu peste un milion de lei

Primăria Constanța a publicat în SEAP, la sfârșitul lunii ianuarie a.c., un anunț privind încheierea unui act adițional la contractul de execuție lucrări aferente obiectivului de investiții “Reparații capitale și modenizarea pasajului Cumpenei’. Asta înseamnă că, la contractul inițial au fost adăugate lucrări suplimentare, în valoare de 1.162.178,25 de lei. Procedura aplicată a fost aceea de negociere fără anunț de participare, justificată printr-o Țsituație de urgență extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă, în conformitate cu condițiile stricte stabilite în directivă” (Directiva  2014/24/UE – n.r.).

Citiți și:

Reparația Podulului de la Butelii s-a scumpit cu peste un milion de lei

Este 16 iulie 2018. Încă se toarnă asfalt pe prima jumătate a podului

Advertisement
usr

Astăzi, pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Constanța, Claudiu Rădulescu, proiectantul lucrării a anunțat că prima jumătate a pasajului Cumpenei va fi gata în cel mult trei săptămâni.

“Podul are lungimea totală de 320 de metri. S-a montat parapetul pe aproximativ 240, 250 de metri, deci mai sunt cam 60-70 de metri de parapet antifonant de montat. Constructorul are în plan ca în scurt timp să toarne cele 540 de tone de asfalt, pe actuala structură de suprabetonare. Este vorba despre un asfalt special care va fi turnat în două straturi. După turnarea asfaltului, va fi montată partea de material special, antifonant, adică, pe structura metalică se montează nişte plăci transparente și apoi vor fi montate rosturile de dilataţie iar apoi se va trece la darea în circulaţie a actualei jumatăţi pe care se lucrează, se mută circulația pe partea pe care se lucrează acum și se intră pe cealalată jumatate, prin scoaterea liniei de tramvai care există acolo, demontarea vechilor parapete și a stâlpilor de iluminat și toate acele operaţiuni care s-au făcut și pe partea pe care se lucrează acum”, susține proiectantul Rădulescu.

De asemenea, reprezentanții administrației Făgădău completează:

“Prima jumătate a Pasajului Cumpenei, porţiune pe care se lucrează în acest moment, va fi gata în cel mult trei săptămâni. Muncitorii montează acum ultima bucată din parapetul marginal care va avea şi funcţie de antifonare, iar în scurt timp se va turna asfaltul”.

Video puteți urmări aici .

“Podul de la Butelii” a intrat în reparații capitale și modernizare în aprilie 2017. Contractul de execuție a fost câștigat prin licitație publică de asocierea Mobitom SA – Sielbol SRL, la prețul de 5.912.383 de lei plus TVA. Termenul inițial de realizare a lucrărilor a fost de un an calendaristic.

sursa foto: telegrafonline.ro

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions