Seară de seară, locuitorii orașului de la malul mării păşesc în Tărâmul Magic, se bucură şi zâmbesc alături de personajele din basmele românești și internaționale şi de vrăjitoarele bune. Mii de constănțeni au venit la deschiderea Festivalului Iernii, să se minuneze de cel mai mare brad, pe care l-au adus spiridușii Moșului, și de toate splendorile pregătite de organizatori pentru acest an. Și continuă să sosească în Tărâmul Magic, copiii participând cu un entuziasm debordant la cursurile profesorilor trăsniți din cele patru ateliere și din Ambasada lui Moș Crăciun. Pentru a respecta zilele de doliu național, vrăjitoarele și invitații lor nu vor urca pe scena vineri și sâmbătă, dar spectacolele vor fi reprogramate în săptămânile ce urmează, pentru ca cei mici să se bucure de puterea magică a vrăjilor și a personajelor de poveste. Fermecătoarele magiciene promit, însă, o surpriză colosală duminică, așa că vă așteptăm de la ora 18.00 la Castelul Fermecat. Până atunci, în fiecare zi, de la ora 11.00 la ora 21.00, au loc activități educative în atelierele lui Moș Crăciun: ateliere de realizat stele norocoase, de pictat miniaturi de iarnă, de confecționat spiriduși cu ochi ghiduși, oameni de zăpadă și ornamente de sărbători, de origami (în Atelierul de Jucării), de jocuri cu slime și de vrăji (în Atelierul de Magie), de chitară, canto, tobe și pian (în Atelierul Pinguinilor Muzicali), și de teatru, dans, povești etc. (în Ambasada lui Moș Crăciun) și de lego (în Căsuța Hobbiților). Intrarea la cursuri este liberă. Nu uitați, Moș Crăciun așteaptă scrisorile voastre la cutia poștală amplasată în Tărâmul Magic! În plus, în fiecare seară, de la ora 17.00 (de la ora 13.00 vineri, sâmbătă și duminică) personajele din povești îi așteaptă pe cei mici, pentru ședințe foto și happeninguri inedite. Scenele interpretate de către studenții actorii sunt gândite în aşa fel încât să fie uşor recognoscibile de către cei mici, să îi atragă, să îi încânte şi să le pună la încercare imaginaţia. Astfel, din simplu public, copiii, dar şi însoţitorii lor de toate vârstele, vor deveni parte din poveştile care se rescriu în chiar momentul desfăşurării acţiunii, devenind parte din legenda personală a fiecăruia dintre participanţi şi transformându-se în amintiri de neuitat. Așadar, structura dinamică – componente spectaculare şi educative într-o desfăşurare continuă – a evenimentului, accesabilitatea, implicaţiile sociale, morale, artistice şi culturale, impactul vizual şi emoţional, situează Festivalul Iernii 2017 – Tărâmul Magic al Crăciunului în planul cel mai profesionist al zonei de entertainment şi nu numai. Iar Târgul de Crăciun, care s-a deschis în apropierea Ţării Piticilor, pune la dispoziţia părinţilor, bunicilor şi copiilor cele mai variate produse cu specific de Sărbători, din toate gamele şi pentru toate gusturile şi buzunarele. Evenimentul este finanțat de Primăria Municipiului Constanţa și organizat de Asociația Culturală Teatrelia. Mulțumim Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Constanţa pentru sprijinul acordat.