Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Ceaţă densă în Constanţa şi în mai multe judeţe din ţară

Published

on

ANM a emis avertizare de nowcastig, respectiv un mesaj nou de vreme severă imediată prin care anunţă că este ceaţă în mai multe judeţe din ţară, printre care se numără şi Constanţa. Aici, potrivit meteorologilor, aceasta va determina reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m. Specialiştii de la ANM precizează că ceaţa se va manifesta cel puţin până la ora 9.00.

Pe de altă parte, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a menţionat că se circulă în condiții de ceață densă pe mai multe drumuri importante din țară. Fenomenul este prezent pe artere din județe precum Ialomița, Călărași, Brăila, Constanța, Timiș, Arad, Bistrița-Năsăud, Bihor, Satu Mare și altele.

“Din acest motiv, sfătuim conducătorii auto să manifeste prudență sporită la volan, să mărească distanța de siguranță față de vehiculele dinainte și să nu efectueze manevre periculoase la volan, pentru a nu fi implicați în evenimente nedorite.”, precizează Centrul Infotrafic.

Poliţiştii mai amintesc că pe Autostrada A2 București – Constanța, între kilometrii 33 și 36+100 de metri (localitatea Fundulea, județul Călărași), traficul rutier a fost deviat de pe calea 1 (sensul către Constanța) pe celălalt sens, unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcție. Și pe tronsonul kilometric 27 – 17 (Brănești – Cernica, județul Ilfov), traficul este deviat de pe calea 2 (sensul către București) pe sensul opus, unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcție. Măsura devierii se aplică pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a părții carosabile.

Advertisement
usr

Update: La ora 9.00, Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit  codul galben de ceaţă în judeţul Constanţa până la ora 12.00.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions