Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare nowcastig, de vreme severă imediată valabilă în mai multe judeţe ale ţării.
Până la ora 10.00, şi pentru Dobrogea a fost emis un mesaj de cod galben de ceaţă.
Potrivit meteorologilor, în judeţele Constanţa şi Tulcea va fi ceaţă densă.
“Se va semnala local ceaţă care va determina reducerea vizibilității sub 200 m şi izolat sub 50 m.”, precizează ANM.
Şi Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că ceața reduce vizibilitatea în trafic sub 200 de metri pe întreg tronsonul kilometric al autostrăzii A1 București-Pitești, dar și pe tronsonul cuprins între Deva și Nădlac al autostrăzii A1, acolo vizibilitatea este redusă chiar sub 100 de metri.
“Totodată, semnalăm ceață pe mai multe artere rutiere din 38 de județe ale țării, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri.”, au precizat reprezentanţii centrului Infotrafic.
Conducătorii auto care se deplasează în aceste zone sunt sfătuiți să sporească atenția la volan, să evite manevrele riscante în trafic, să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea autovehiculelor și să mărească distanța de siguranță între vehicule.