Conecteaza-te cu noi
palaz

Justitie

CEDO repară ceea ce instanțele românești nu sunt în stare!

Published

on

Românii care au avut probleme cu legea și care s-au simțit nedreptățiți de sentințele care s-au dat pe numele lor, au avut la dispoziție (și au în continuare) posibilitatea de a se adresa Curții Internaționale a Drepturilor Omului (CEDO), instanța superioară de la Strasbourg. În termen de șase luni de la primirea unei sentințe definitive, cei nemulțumiți pot adresa o plângere către CEDO, care judecă numai încălcări ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, convenție semnată de România în anul 1994. Aproximativ 90% din plângerile adresate CEDO sunt respinse, pentru că nu sunt de competența acestei instanțe de judecată.  De-a lungul timpului, mai exact până în anul 2014, aici s-au judecat mii de cauze depuse de românii nemulțumiți. În ceea ce privește autoritățile potențial responsabile pentru anul 2014, puterea legislativă este responsabilă în 63,01% dintre cauzele în care s-au pronunțat hotărâri de condamnare (46 cauze), puterea executivă – în 54,79% (40 de cauze), puterea judecătorească este responsabilă în 46,57% (34 cauze), iar Ministerul Public – pentru 17,8% (13 cauze).4, iar statul român a fost obligat de CEDO să plătească 55 de milioane de euro.

Printre miile de români care au apelat la CEDO s-a numărat și Dumitru Moinescu

Cred că nu sunt puțini constănțenii care au urmărit activitatea politică și cea particulară a lui Dumitru Moinescu. El este om politic din luna februarie a anului 1990, când s-a înscris în Frontul Salvării Naționale. De-a lungul timpului, a schimbat partidele doar pentru că acestea au căpătat noi titulaturi, prin cooptarea unor alte formațiuni politice. De la FSN a ajuns la PD, care apoi s-a transformat în PD-L, iar acum reprezintă PNL (PNL a fuzionat cu PD-L  în anul 2014). Cine nu îi cunoaște trecutul, ar putea spune orice. Dar cunoscătorii știu că a avut (și mai are!) multe de spus, în felurite moduri. În intervalul 1990-1996,  Moinescu a fost deputat de Constanța. Ulterior a ajuns secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor, iar apoi a devenit președintele Autorității Naționale pentru Turism. În anul 2004 a candidat pentru Primăria municipiului Medgidia, pe care a și câștigat-o. A rămas primar până în anul 2008, dar de-a lungul timpului a avut parte și de neplăceri extrem de mari.

Scandalul de la care i s-a tras condamnarea

Advertisement
usr

Pe la mijlocul mandatului său,  prin luna aprilie a anului 2006, la Medgidia a avut loc un scandal între două grupuri din localitate. Unul dintre grupuri era considerat aproapiat al primarului Moinescu, iar cel de-al doilea era cunoscut drept susținător al lui Mircea Pintilie, fost primar al municipiului Medgidia. Adică era vorba despre două grupuri rivale… politic. În urma scandalului care a avut loc, au fost sparte geamurile unei discoteci. După vreo oră de la acest incident, Moinescu a ajuns la fața locului și a reușit să aplaneze conflictul. Ulterior au fost făcute publice niște înregistrări video, în care se vedea foarte clar că au existat persoane care au tras cu arma în acel conflict. De aici și până la articole de presă potrivit căruia primarul distrugea orașul nu a fost decât un pas. Ciudat este faptul că aproape întreg incidentul a fost filmat cu o camera video amplasată pe mașina Poliției, aflată întâmplător în zonă.

A urmat un  proces de lungă durată

La scurt timp de la producerea acelui eveniment care părea un incident local între două clanuri rivale, a început procesul lui Dumitru Moinescu, care era acuzat de favorizarea infractorului. Într-o primă fază, Judecătoria Medgidia a dat o sentință potrivit căreia Moinescu era nevinovat. Ulterior, a fost făcut recurs, care s-a judecat la Tribunalul Constanța. Și aici a fost data aceiași sentință, de nevinovăție. Dar și de această data s-a făcut recurs, iar noul proces a fost judecat la Curtea de Apel Constanța. În anul 2011, aceasta  l-a găsit vinovat pe Dumitru Moinescu de ceea ce s-a întâmplat și l-a condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare.

Cine are carte, are parte!

După patru ani de la comiterea faptei de la Medgidia, Curtea de Apel Constanța, a dat sentința definitivă:  Dumitru Moinescu a fost condamnat definitiv la șase luni de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de favorizare a infractorului. Interesant este faptul că toată lumea știa că Moinescu urma să candideze în anul 2012 la alegerile locale pentru Primăria Medgidia. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar politicianul a decis să aleagă calea cea mai dreaptă pentru a dovedi că este nevinovat. S-a adresat CEDO, instanță despre care spuneam că respinge cam 90% dintre cereri. Lui Moinescu i-a acceptat cererea și, pe 15 septembrie 2015, au emis și sentința, care a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 7 aprilie 2016 . În document se arată că ”la originea cauzei se află cererea îndreptată împotriva României de Dumitru Moinescu care a sesizat Curtea la 15 martie 2012 privind încălcarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”.
Dumitru Moinescu a reclamat la Curtea Europeană că nu a beneficiat de un proces echitabil având în vedere că a fost condamnat penal de instanța de recurs fără administrarea nemijlocită de probe, deși fusese achitat de instanțele de grad inferior pe baza acelorași elemente.
Iar pentru toate acestea Moinescu a solicitat 50 de mii de euro cu titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit ca urmare a condamnării sale penale. CEDO a declarat admisibilă hotărârea și a stabilit ”că statul pârât trebuie să plătească reclamantului în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, suma de trei mii de euro, care trebuie convertită în moneda statul pârât, pentru prejudiciul moral”.

Advertisement
usr

Ce urmează?

Dumitru Moinescu ne-a declarat că știe cine se face vinovat de condamnarea sa, dar nu va da nume. Însă și-a exprimat convingerea că Poliția Medgidia a fost în cârdășie cu cei care i-au dorit răul. “Sunt convins că cineva din poliție a fost complice la toate. Spun asta pentru că imaginile date pe televiziuni la acel moment au fost cele preluate din mașina Poliției, care deși era de față, nu a intervenit în scandalul dintre cele două clanuri”, ne-a declarat Moinescu. Cu toate că are această sentință în față, prin care a fost declarat nevinovat și, ca atare, s-a stabilit că a fost condamnat pe nedrept, Moinescu spune că încă nu știe ce va face în viitor. “Va trebui să mă consult cu avocații mei în legătură cu următorii pași pe care îi avem de făcut. Le-am trimis deja pe e-mail sentința CEDO și aștept să vedem ce pași  vom urma. După cum v-am spus, trebuie să mai facem câte ceva pentru a clarifica acest caz și, eventualele implicații ale unor persoane.”, ne-a declarat Dumitru Moinescu.  El ne-a spus că lucrează în continuare la firma sa de confecții metalice și prestări servicii în Fabrica de ciment de la Medgidia. Reamintim că are această firmă din anul 1998, iar la ora actuală are 115 angajați, care sunt plătiți la zi.

Vom vedea ce va face pe viitor Dumitru Moinescu, atât în viața sa privată – și aici ne referim clar la problema expusă pe larg mai sus – cât și în cariera de partid. Este cert că nu va candida la primăria Medgidia, poziție pentru care îl susține pe candidatul liberal Marian Odor (care doar ce și-a depus demisia din funcție de director al Direcției de Finanțe Publice Medgidia și se va înscrie în viața politică a orașului), dar suntem siguri că vom mai auzi despre el în viața politică. Doar face acest lucru din anul 1990 și nu credem că, după atâția ani în care a avut un cuvânt greu de spus, se va opri.

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions