Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța Petre Enciu spune că a fost anunțat că cel mai ambițios proiect de turism al județului va primi finanțare prin PNRR/Componenta 11/Trasee Mixte. Este vorba de amenajarea a 500 de kilometri de piste de biciclete în județul Constanța, ca parte a unui proiect amplu intitulat Euro Velo 6.
„Culoarul de cicloturism EuroVelo6 constănțean va fi prins la finanțare în asocierea dintre județul Constanta și Consiliile Județene Călărași (lider de asociere), Ilfov, Giurgiu, plus alte 23 de primării din județul nostru. Pot spune că am avut emoții, pentru că a trebuit să concepem o variantă de legătura NonEuroVelo6 între sectorul de la Dunăre și cel de la Marea Neagră prin Cheile Dobrogei în locul variantei prin Delta Dunării, lucru care ne-a depunctat. Ministerul Dezvoltării a înțeles importanța existenței județului pe harta cicloturismului european și a reușit supra contractarea prinzând în program și traseele noastre (aproximativ 700 de km – 57 milioane de euro) în integralitate, iar pe cele din asocierea județului Bihor doar parțial (aproximativ 200 de km).
Nu va fi simplu deloc, avem mult de muncă, în special cu proprietățile, însă acest efort ni se va întoarce înzecit întrucât turismul si economia locală vor putea profita din plin de pe urma faptului că județul nostru va purta labelul EuroVelo6.
Programul va finanța în total 3.500 de km de trasee cicloturistice naționale și europene cu un buget total de peste 280 milioane de euro. Din acestea, 500 de km de traseu vor fi în județul Constanta.“, a spus Petre Enciu.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta