În cursul săptămânii trecute, pe site-ul Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Constanța au fost postate două anunțuri pentru cumpărături directe. Este vorba despre achiziționarea unor medicamente și medicamente stomatologice necesare cabinetelor medicale din școlile constănțene. Am dorit să știm câte cabinete medicale există în școlile din județul nostru, așa că am luat legătura cu purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, prof. Cristina Ivan. În mod cu totul surprinzător, ea ne-a spus că nu are date concrete referitoare la acest subiect, iar instituția care se ocupă de cabinetele medicale școlare este Direcția de Sănătate Publică. L-am sunat, ca atare, pe dr. Constantin Dina, directorul executiv al DSP Constanța, pentru mai multe informații. El ne-a spus că în județul Constanța există 40 de cabinete medicale. ”Avem 40 de cabinete medicale în județ. Însă în fiecare școală există câte o sală de tratament. Avem medici care sunt arondați la câte 4 sau 5 școli, însă doar într-una dintre acestea există cabinet medical. În programul de guvernare s-a stipulat că vor fi dotate cabinetele medicale școlare. Așteptăm modificările legislative.”, ne-a spus dr. Dina.
Ce cumpărături se fac?
Primăria Constanța a postat anunțul 116450 pentru furnizarea de medicamente prin cumpărări directe, precizând că este vorba despre ”furnizare de medicamente necesare pentru dotarea cabinetelor medicale școlare de medicină generală.”. Valoarea estimată fără TVA este de 36.359.08 RON. Condițiile acestui contract sunt: Contractul se va încheia după data atribuirii pe SEAP și va fi valabil până la 31.12.2017, urmând a-și produce efectele până la îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate prin contract. Produsele vor fi livrate pe baza comenzii emise de autoritatea contractantă iar comanda trebuie livrată de către furnizor în 3 zile de la primirea comenzii. Termenul de valabilitate al medicamentelor trebuie să fie inscripționat de producător pe etichetă. La data livrării, medicamentele vor avea un termen de valabilitate minim 80% din termenul de valabilitate menționat de producător, să fie ambalate în ambalajul original; Produsele respective trebuie să fie ambalate corespunzător, ambalajul să fie intact, sigilat, curat și să dețină certificat de calitate, conformitate, garanție corespunzătoare. Termenul limită pentru trimiterea ofertelor este 30 august. Medicamentele cumpărate sunt numeroase. Este vorba despre 59 de medicamente, dintre care amintim: Hidrocortizon, Diazepam, Paracetamol, Nurofen, Antinevralgic, Fasconal, Romergan, Proculin, Unguent cu antibiotic, Distonocalm, Diclofenac etc. Un alt anunț publicat este cel de furnizare de medicamente stomatologice. Valoarea estimată a acestui contract este de 4049,01 RON, fără TVA. Este vorba despre furnizare de medicamente stomatologice necesare pentru dotarea cabinetelor de medicină școlară de medicină dentară. Condițiile acestui contract sunt: Contractul se va încheia după data atribuirii pe SEAP și va fi valabil până la 31.12.2017, urmând a-și produce efectele până la îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate prin contract. Produsele vor fi livrate pe baza comenzii emise de autoritatea contractantă, iar comanda trebuie livrată de către furnizor în 3 zile de la primirea comenzii. Termenul de valabilitate al medicamentelor trebuie să fie inscripționat de producător pe etichetă. La data livrării, medicamentele vor avea un termen de valabilitate minim 80% din termenul de valabilitate menționat de producător, să fie ambalate în ambalajul original; Produsele respective trebuie să fie ambalate corespunzator, ambalajul să fie intact, sigilat, curat și să dețină certificat de calitate, conformitate, garanție corespunzătoare. Și pentru acest contract termenulo limită de primire a ofertelor este 30 august. Iată ce medicamente sunt necesare: Dentocalm, Antibiotic pentru alveolite, Lidocaină Anestezic în carpule pentru seringă Uniject Mepivastesin.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta