În cursul zilei de azi, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu a avut loc ceremonia de certificare NATO a celui de-al treilea detașament al Forțelor Aeriene Regale Canadiene, sosit în România în vederea executării serviciului de Poliție Aeriană Întărită.
Detașamentul canadian, format din aproximativ 135 de militari (piloți și personal tehnic) cu cinci aeronave CF-188 Hornet, va executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în următoarele patru luni, alături de militarii aparținând Forțelor Aeriene Române, cu aeronavele F-16 Fighting Falcon și MiG-21 LanceR.
Precizăm că, urmare a unei colaborări fructuoase, Forțele Aeriene Regale Canadiene se află la a treia rotație în România, după cele executate în perioadele septembrie-decembrie 2017 și septembrie-decembrie 2018. În timpul misiunilor anterioare, detașamentul canadian a fost angajat în exerciții multinaționale de antrenament care au contribuit la dezvoltarea interoperabilității între Forțele Aeriene ale României și Canadei.
Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun vor contribui la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele canadiene.
Dislocarea avioanelor CAF în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianței atât în zona de nord, cât și în zona de sud și demonstrează unitatea și determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta