Miliardarul Ioan Niculae a făcut un prim pas spre eliberarea condiționată după ce a executat trei luni din pedeapsa de cinci ani primită în dosarul Interagro. Precizăm că el a fost condamnat definitiv la închisoare în luna februarie a.c.
Decizia de eliberare condiționată a fost pronunțată de Judecătoria Medgidia și nu este definitivă.
“În temeiul art. 587 C. pr. pen. cu aplic. art. 60 alin. 2 C. pen. 1968, admite propunerea de liberare condiţionată a deţinutului N. I.. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului N. I., deţinut în Penitenciarul Constanţa – Poarta Albă pentru executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 2292/2018 a Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală, mandat nr. 6144/2021, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 272 rap. la art. 275 alin. 6 C.proc. pen., dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa, a sumei de 156 lei, fiecare, pentru av. Popescu Radu Cătălin – delegaţie seria AV nr. 917/2021 şi av. Abiltar Ferhdtin – delegaţie seria AV nr. 916/2021, cu titlu de onorarii apărători din oficiu. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare pentru procuror şi condamnat”, se arată în decizia instanţei, citată de AGERPRES. Aceasta poate fi contestată de procurori.
Decizia vine după ce o comisie specială din penitenciar a fost de acord cu eliberarea condiţionată.
Pentru eliberarea condiționată este nevoie de executarea unei fracții de o treime din pedeapsă, însă instanţa a ţinut cont de perioada petrecută anterior de Ioan Niculae în închisoare, după ce a fost condamnat în 2015 în dosarul “Mită la PSD”.
Precizăm că, în data de 18 februarie, Ioan Niculae a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani. În acelaşi dosar, Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului judeţean Brăila şi fost preşedinte al PSD Brăila, a fost achitat pentru trafic de influenţă.
Iniţial, Ioan Niculae primise la Tribunalul Bucureşti, în noiembrie 2018, o condamnare de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, pedeapsă mărită la 5 ani de Curtea de Apel Bucureşti în urma admiterii apelului DNA.
Judecătorii au mai dispus interzicerea în cazul lui Ioan Niculae, pe o perioadă de 3 ani, a exercitării unor drepturi civile, după ce acesta iese din închisoare: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi acţionar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, scrie Agerpres.
Foto: DigiSport
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta