Consiliul Județean Constanța a publicat pe pagina oficială a instituției rezultatele procesului de consultate a pieței în cadrul proiectul “Închiderea depozitului de deșeuri neconforme Cernavodă”.
În primă fază, vorbim de anunţul consultare piaţă nr. MC0012938/ 07.03.2018 care a avut ca obiect de consultare: “Servicii de asigurare a lucrărilor investiției ”Închiderea depozitului de deșeuri neconfome Cernavodă”.”
Ce se solicita? “Serviciile de asigurare au în vedere acoperirea riscurilor detaliate în specificațiile tehnice anexate pentru investiția de la Cernavodă, investiție ce e a avut în vedere închiderea depozitului neconform de deșeuri. Perioada de asigurare este de 1 an. Prestatorul desemnat va trebui să facă dovada că poate desfășura astfel de activități de asigurare în conformitate cu cerințele anexate și prevederile legale aplicabile în vigoare. Aspecte supuse consultării: S-a solicitat prețul estimat pentru 1 an aferent asigurării investiției de la Cernavodă, conform specificațiilor atașate. Valoarea estimată trebuia să cuprindă primele de asigurare ce urmau a fi plătite și orice alte forme de remunerare aferente serviciilor menționate”, conform informării conducerii administrației județene.
Data limită pentru transmiterea propunerilor a fost 14 martie a.c.
În ceea ce privește rezultatul procesului de consultare a piaţei, Consiliul Județean Constanța informează următoarele: “Nu a fost primită nici o ofertă de preț în vederea determinării valorii estimate a serviciilor de asigurare a lucrărilor investiției ”Închiderea depozitului de deșeuri neconforme Cernavodă”.”
Amintim că aceasta nu este prima încercare a autorității județene privind achiziţia de servicii de monitorizare post-închidere a depozitelor gropii de gunoi de la Cernavodă, un alt anunț de consultate a pieței a fost postat în data de 26.2.2018 și a avut același obiect.
Lucrările pentru lichidarea depozitului de deşeuri situat în zona de nord a oraşului au fost demarate în vara anului 2014, după cum anunța primarul de atunci, Gheorghe Hânsă. Tot edilul promitea atunci că suprafața urmează să fie transformată într-o zonă verde, un parc. Astăzi, la mai bine de trei ani, spațiul verde nu există, iar lucrările post – închidere a gropii de gunoi sunt departe de a se fi încheiat.
Istoricul gropii de gunoi din Cernavodă arată că depunerea deşeurilor în această locație a început încă din 1976 iar locuitorii au fost nevoiţi să suporte aproape 40 de ani mirosul pestilenţial.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta