Conecteaza-te cu noi

Societate

Cernavodă. Micii baschetbaliști, mândria orașului!

Published

on

Doi tineri din Cernavodă încurajează copiii să facă sport. Ciprian Mândru și Ionuț Luca contribuie la promovarea sportului în rândul copiilor până în 14 ani. Alături, îl au pe Bogdan Călin, viitor antrenor. În prezent, Călin este jucător profesionist de baschet venit la Cernavodă să ofere sprijin în pregătirea micuților.

Deși nu au făcut mare tam – tam pentru promovarea unei competiții de baschet, fotografiile din mediul online sunt de o frumusețe cum numai sportul o poate transmite. La sfârșitul săptămânii trecute, la Cernavodă, Mândru, Luca și Călin au organizat Cupa Axiopolis la baby și mini baschet. La start s-au înscris 9 echipe din toată țara, iar micii baschetbaliști din Cernavodă au reușit să ocupe podiumul final. Două echipe din Mangalia, trei de la Tulcea, două echipe din Constanța și două echipe din Cernavodă.

“Cupa Axiopolis la baschet este o continuare a Campionatului Județean. Din motive tehnice – dacă le putem numi așa – returul acestui campionat nu s-a mai putut ține și am decis organizarea unei competiții prin care să promovăm o viață sănătoasă prin sport, să îi încurajăm pe cei mici să facă mișcare. Așa am hotărât să îl fac la Cernavodă, cu sprijinul Asociației Axiopolis Cernavodă reprezentată de domnul Aurelian Molnoș. S-au înscris 9 echipe din toată țara, iar competiția de baby baschet a fost câștigată de echipa din Cernavodă, cu trei victorii din trei meciuri. De asemenea, echipa noastră de mini baschet a ocupat locul 3. La această categorie s-au înscrie șase echipe. Oricum, un lucru este important în aceste calcule. Copiii noștri au ocupat podiumul și asta înseamnă că lor le place tot ceea ce fac, iar noi nu facem decât să le oferim tot sprijinul”, a declarat Ciprian Mândru pentru “Ordinea.ro”.

Campionatul Național de baby baschet se desfășoară la Mangalia

Cu rezultate foarte bune, micii sportivi din Cernavodă se pregătesc pentru un alt nivel, Campionatul Național de baby baschet și mini baschet. Competiția se va desfășura, potrivit lui Ciprian Mândru, la Mangalia.

S-au înscris 100 de echipe la baby baschet baieți și 70 de echipe la baby baschet fete. La mini baschet, conform ultimei informări a Federației, la start vor fi 110 echipe.

“În perioada 25 iunie-1 iulie se va desfășura Campionatul Național de baby baschet. De asemenea, în perioada 1 – 7 iulie se va desfășura Campionatul Național de mini baschet. Noi suntem printre participanți și ne-am propus cele mai bune rezultate. Personal, vreau să continuăm tradiția, să fim cei mai buni. Știm cu toții că echipa Cernavodei de baschet seniori a fost în Divizia A în anul 2002, apoi la Divizia B. Cred că reușim să fim cei mai buni. Nu vă ascund că nu este greu, dar sunt mai mulți oameni care s-au implicat. Spre exemplu, ne-a fost reabilitat terenul din zona campus din oraș, un elev de la Liceul de Arta a venit și ne-a desenat centrul terenului; toate acestea sunt puncte de sprijin pentru noi și asta e mare lucru, copiii sunt încurajați și motivați să nu renunțe”, a mai spus Mândru pentru ziarul nostru.

Ciprian Mândru este profesor de educație fizică și sport în Cernavodă, antrenează 35 de copii cu vârste cuprinse între 6 – 7 și 11 ani. Colegul său, Ionuț Luca, se ocupă de grupa de baby baschet, respectiv de copii care au până în 7 ani.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions