În urma apariției unui articol în care este acuzat de corupție și de legături cu mafioți din județul Mureș, chestorul de poliție Dumitru Bîltag, șef al IPJ Constanța a ținut să facă mai multe precizări.
În urma apariției în spațiul public a unor informații vădit tendențioase și care nu au niciun fundament în realitate, în scopul protejării imaginii Poliției Române și a dreptului la propria imagine, precum și pentru informarea corectă a publicului, fac următoarele precizări:
- În ceea ce privește afirmația că sunt pe statul de plată al membrilor clanului Barcsa din Mureș, lucrurile sunt total false, aceste persoane făcând, în perioada 2015-2022, cât timp mă aflam la conducerea IPJ Mureș și a BOS Târgu Mureș, obiectul mai multor anchete penale, fiind arestați preventiv, în două dosare ale DIICOT, momente în care, în calitatea mea de șef de structuri de poliție, am sprijinit ancheta de fiecare dată.
Mai mult decât atât, în privința celui de-al doilea dosar, acesta a fost deschis de către Poliția Municipiului Reghin, în anul 2021, când eram la conducerea IPJ Mureș, iar în urma probatoriului administrat, acesta a fost declinat către DIICOT-ST Târgu Mureș, pentru instrumentare potrivit competențelor.
În acest din urmă dosar, structura BOS Târgu Mureș, pe care o conduceam în momentul în care dosarul se afla în lucru la DIICOT, a desfășurat toată gama de activități specifice, potrivit competențelor, iar după efectuarea perchezițiilor domiciliare, la locuințele suspecților, aceștia au fost reținuți și ulterior arestați preventiv, în prezent fiind toți condamnați definitiv, în dosarul din 2016, la pedeapsa închisorii, iar în al doilea dosar sunt în faza de judecată, eu plecând din județul Mureș cu serviciul la București, la data de 2 noiembrie 2022 și nemaifiind competența mea pe această linie.
În concluzie, se poate înțelege foarte clar că acești suspecți au fost trași de fiecare dată la răspundere penală, potrivit faptelor comise, iar afirmația că eu aș fi protejat o asemenea grupare infracțională sau oricare altă grupare este lipsită de orice temei, organele de aplicare a legii fiind oricând în măsură să clarifice astfel de aspecte, iar eu sunt în măsură în orice moment să aduc clarificări cu privire la orice situație.
Toate aceste aspecte pot fi verificate și va rezulta cu certitudine situația pe care eu am precizat-o.
- Cu privire la accidentul rutier în care și-a pierdut viața Dj-ul Cosmin Voidezan, transmit sincere condoleanțe familiei acestuia și fac precizarea că instrumentarea cauzei a fost efectuată de către organul de poliție judiciară rutieră, sub coordonarea procurorului care supraveghează urmărirea penală, inspectorul șef neavând nicio atribuție în asemenea cauze, potrivit art 8 alin 3 din Legea 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare:” Organele ierarhic superioare ale polițiștilor din poliția judiciară nu pot să dea îndrumări sau dispoziții privind cercetarea penală, procurorul fiind singurul competent în acest sens “.
De asemenea, în privința afirmațiilor precum că “a fost nevoie de o crimă pentru a fi dat jos de la IPJ Mureș “, precizez că, după 14.09.2021, cu acordul meu și fără să mi se poată imputa ceva în activitatea mea profesională, în decursul carierei mele de ofițer de poliție, am ocupat mai multe funcții de șef de unitate de poliție, fiind foarte onorat că am fost identificat în acele situații soluția pentru momentele de criză în care se aflau conducerile acelor unități, de fiecare dată fiind luată în analiză vasta mea experiență în plan profesional.
Menționez explicit faptul că nu “am fost dat jos de la conducerea IPJ Mureș “, ci am plecat eu, după 7 ani de conducere la acel nivel în același loc, chiar și în prezent fiind titularul funcției de șef IPJ Mureș, putând să revin în orice moment pe baza unui simplu raport personal, prin care aș solicita acest lucru.
- În privința împuternicirii mele în funcția de șef IPJ Constanța, “pentru a ajuta MAFIA“ fac precizarea că, de asemenea, toate aceste afirmații apărute în spațiul public sunt cu caracter total tendențios și fără suport în realitate, fiind făcute de persoane deranjate că proiectul de la Constanța prinde contur și poate fi o mare reușită.
Mă bucur să văd astfel de oameni “ îngrijorați pe această linie”. Asta îmi dă puterea să continui cu aceeași implicare și verticalitate, urmărind cele 3 condiții trasate permanent de către conducerea Ministerului Afacerilor Interne și ale Poliției Române: integritate, profesionalism și legalitate!
Așadar, aceste informații apărute în spațiul public sunt exclusiv de natură tendențioasă și calomnioasă, sens în care, în perioada imediat următoare, voi face toate demersurile pentru introducerea unei acțiuni în justiție, în scopul aflării adevărului.
Vă doresc tuturor Crăciun binecuvântat și Un An Nou 2024 cu multe împliniri!
Cu deosebită considerație, chestor de poliție Dumitru Bîltag
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta