Şase dintre cei mai buni şi cunoscuţi chitarişti din lume se întâlnesc, sâmbătă, 3 septembrie, în Constanţa, la Ziua Chitarelor, cel mai important şi prestigios festival de chitară modernă din Europa. O zi întreagă dedicată chitariştilor şi iubitorilor de muzică bună.
Frank Gambale (Chick Corea), Ron Thal (ex Guns’n’Roses), Tosin Abasi (Animals as Leaders), Joel Hoekstra (Whitesnake), Prashant Aswani (Justin Timberlake), Daniele Gottardo (chitaristul preferat al lui Steve Vai) vor susţine master class-uri dimineaţa, începând cu ora 10:00, la Teatrul de Stat, iar seara vor urca pe scena din Piaţa Ovidiu pentru un concert live de neuitat.
Ziua Chitarelor, concept unic în lume, a fost creat, în 2009, de chitaristul italian Corrado Sgandurra. Stabilit în România, Sgandurra a realizat un festival original din toate punctele de vedere, dedicat nu doar chitariştilor, ci şi iubitorilor de muzică bună. Originalitatea vine din faptul că, până la Ziua Chitarelor, pe nicio altă scenă internaţională nu s-au mai întâlnit, în acelaşi timp, atât de mulţi virtuoşi ai chitarei.
De-a lungul timpului, festivalul a găzduit numeroşi chitarişti de renume internaţional care au împărtăşit secretele interpretării la chitară, în cadrul unor master class-uri. Accesul publicului la Ziua Chitarelor este gratuit..
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta