Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Chinezii dau vestea! Medicamentul Favipiravir, eficient împotriva COVID-19

Published

on

China a finalizat cercetările clinice ale Favipiravir, un medicament antiviral care a demonstrat eficacitate clinică împotriva bolii provocate de noul coronavirus, COVID-19, a anunţat marţi un oficial citat de agenţia Xinhua, citată de Adevărul.ro. Favipiravir, aprobat pentru utilizare clinică în Japonia în 2014, nu a demonstrat reacţii adverse evidente în studiul clinic, a declarat într-o conferinţă de presă Zhang Xinmin, directorul Centrului Naţional pentru Dezvoltare Biotehnologică, aflat sub autoritatea Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei din China, mai arată sursa citată.

La testele clinice au participat peste 80 de pacienți, internați într-un spital din oraşul Shenzhen, situat în provincia Guangdong din sudul Chinei. Sursa citată notează că 35 dintre aceşti pacienţi au beneficiat de tratament cu Favipiravir, iar 45 au fost incluşi într-un grup de control. Rezultatele au demonstrat că pacienţii cărora li s-a administrat tratamentul cu Favipiravir au avut rezultate negative la testarea pentru acest virus într-un timp mai scurt în comparaţie cu pacienţii din grupul de control. Sursa mai arată că Favipiravir va fi produs în masă de către o companie farmaceutică chineză, care a primit aprobarea Administraţiei Naţionale pentru Produse Medicale.

În altă ordine de idei, biologul francez Didier Raoult, care și este specializat în boli infecțioase din Marsilia, spune că a decis să administreze cloroquina pacienților cu Covid-19. Didier Raoult notează că acest medicament, clorochina, un cunoscut antimalarian, este „cel mai ieftin și mai simplu tratament pentru a trata Covid-19”. Doctorul francez a dezvăluit din 24 de pacienți, după șase zile de la administrarea medicamentului, trei sferturi nu mai aveau virusul.

Sursa: m.adevarul.ro

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions