Constănțenii care au trecut ieri pe strada Ștefan cel Mare au observat că a fost scos pavajul montat anul trecut. Astăzi primarul vine cu explicații de ce s-a recurs la această măsură.
„Da, refacem pavajul pe Ștefan cel Mare.
Nu, nu plătim nimic în plus
Am cerut constructorului să refacă pavajul de granit de pe Ștefan cel Mare, pentru că altfel nu îi vom recepționa lucrarea, iar acesta a început deja intervenția.
Decizia am luat-o acum, pentru că a fost nevoie de timp în care să observăm comportamentul la utilizare al pavajului.
Foarte important de reținut este faptul că intervenția suplimentară este făcută pe cheltuiala constructorului. Constanța nu va cheltui niciun ban de la buget pentru acest lucru. Reamintesc faptul că întreg proiectul de pe Ștefan cel Mare este realizat cu fonduri europene.
Numai cine nu muncește nu greșeste, mai important este să nu persistăm în greșeală. Aveți încredere, va fi mai bine.“, a spus Chițac pe Facebook.