Ieri a murit un om pe șantierele publice ale Constanței. Primarul Chițac nu a scos o vorbă despre această tragedie. Astăzi, același primar s-a trezit din somn și a făcut postare în care anunță cu melancolie că luni, 10 iulie începe demolarea stadionului „Gheorghe Hagi“.
„Pe cât de mult am așteptat acest moment, pe atât de greu ne va fi să-l trăim. Luni, 10 iulie, începând cu ora 18, începe oficial demolarea stadionului de care ne leagă atât de multe momente frumoase. Săptămâna trecută am semnat autorizația de desființare și, astfel, am eliberat calea spre demolarea propriu-zisă. Alături de Gică Hagi și de legende ale clubului Farul, vom face arc peste timp și vom pendula între trecut și viitor, nostalgie și optimism, regret și speranța unui viitor luminos pentru Farul și pentru Constanța. Noua arenă, ultramodernă, va avea 18.000 de locuri și va recompensa cu vârf și îndesat valorile și spiritul comunității din care facem parte și istoria clubului nostru.“, spune Chițac.
Poate Chițac coboară și el, cândva, din palatul său de cleștar, unde este cocoțat de când a ajuns vătaful orașului, și își dă seama că a fi primar al Constanței nu înseamnă să faci și să comentezi doar ceea ce crezi tu că dă bine pentru tine, ci să fi pus și în posturi mai puțin plăcute.
Date despre demolarea stadionului
Contractul de execuție lucrări ”Proiectare și execuție desființare construcții existente pe amplasamentul „Complexului Stadion Gheorghe Hagi”, nr. 48730 / 10 mar. 2023, a fost câștigat de o asociere de firme: Apolodor Grup Construct (în calitate de lider ofertant), Apolodor Demolări (ofertant), Pop&Asociații (subcontractant) și Pop&Asociații Consulting Engineers (subcontractant). Valoarea contractului se ridică la 8.200.776,05 de lei fără TVA sau 9.758.923.50 de lei cu TVA.