Primarul Constanței, Vergil Chițac, își ridică statuie pe Facebook și spune că Primăria condusă de el investește sume istorice în oraș: „finanțările europene prin PNRR au ajuns la borna de 250 de milioane de euro.“
„Adevărul este că niciodată nu au intrat atât de mulți bani europeni în infrastructura publică a orașului nostru. Vorbim de un sfert de miliard de euro, finanțare europeană câștigată prin PNRR.
Dezvoltăm Constanța cu fonduri europene. Fizic, faptic, nu pe hârtie, nu doar în campania electorală. Să vă arăt, pe scurt.
Am preluat mandatul de primar cu următoarea situație:
– 30 de proiecte semnate;
– finanțare europeană totală de 144 de milioane de euro;
– 5 proiecte în stadiul de implementare fizică.
Astăzi, la ora la care scriu aceste rânduri, vorbim despre:
– 65 de proiecte semnate;
– finanțare europeană totală de peste 650 de milioane de euro (pentru evitarea confuziilor, aici vorbim de totalul banilor europeni, nu doar cei proveniți prin PNRR);
– 30 de proiecte în stadiul de implementare fizică.
Și mai urmează. Sunt cifre incomparabile, iar tabloul, per ansamblu, este foarte optimist.
Totuși, deși este esențial să ai asigurată finanțarea proiectelor, mai important este să le și implementezi cu succes. Pentru că altfel ele rămân „proiecte pe hârtie”. Așa cum le-am găsit eu în 2020, netraduse în nimic concret și vizibil în oraș.
Vă doresc tuturor o săptămână cu spor.
P.S. Cel mai mare oraș din vestul țării anunță, triumfător, 100 de milioane de euro câștigate prin PNRR. Repet, Constanța a obținut 250. Dar prefer să proclamăm victorii la momentul potrivit. Deocamdată, avem de muncit.“, spune Chițac.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta