Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Chițac se întrece în promisiuni. Spune că va aloca fondurile necesare pentru repararea Spitalului de Boli Infecțioase

Published

on

În cursul zilei de azi, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a postat un videoclip prin intermediul căruia face referire la situația de la Spitalul de Boli Infecțioase. El spune că are soluții pentru redeschiderea unității medicale și că primăria va suporta toate costurile. De asemenea, transmite că nu se pune problema să se renunțe la vreunul din cei 274 de angajați ai spitalului.

Iată declarația sa:

”Vreau să fiți convinși că obiectivul nostru primordial este să redeschidem spitalul și să-l redăm constănțenilor, indiferent cât va costa treaba asta. Însă acest lucru nu se poate face peste noapte. Împreună cu conducerea interimară a spitalului, după consultarea întregului colectiv de medici, am stabilit câteva direcții clare de acțiune, care s-au concretizat după cum urmează:

  • am contactat mai mulți furnizori de spitale modulare și ne îndreptăm cel mai probabil spre soluția achiziționării unuia de 70 de paturi, care apreciem că va fi funcțional la începutul anului viitor
  • explorăm de asemenea și varianta închirierii  unui spital privat, acreditat covid pentru a suplini o parte din cele 140 de paturi pierdute.

Suntem capabili să punem la dispoziție fondurile necesare pentru repararea spitalului, chiar dacă acesta va intra anul viitor în reabilitare generală.

Ne vom implica, de asemenea, și pentru a ajuta aparatul administrativ al spitalului în urgentarea procedurilor de achiziție a lucrărilor necesare pentru obținerea tuturor autorizărilor și acreditărilor obligatorii.

Advertisement
usr

Oricare  din aceste măsuri, chiar și toate împreună suntem dispuși să le luăm dacă specialiștii Consiliului de Administrație al Spitalului (n.r. – care s-au întrunit azi, de la ora 14.00) vor considera că sunt necesare.

Vreau să subliniez că nu se pune problema să renunțăm la vreunul din cei 274 de colegi de la spital. Chiar dacă salariile nu ar trebui să se plătească din banii primăriei, în cazuri excepționale, se impun măsuri excepționale.

Vom găsi soluții să alocăm bani pentru plata salariilor până când vom redeschide spitalul și vom restabli contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Și vă mai rog ceva: Nu-i credeți pe cei care exagerează emoția acestei situații. Ei o fac din interese personale, meschine, politice și nicidecum nu le pasă de dvs. Cei cărora le pasă de dvs. iau decizii raționale și obligatoriu legale.”

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions