Se apropie alegerile, iar primarul Constanței, Vergil Chițac, a început să se întâlnească din ce în ce mai des cu cetățenii din cartiere. De data aceasta, Chițac, alături de viceprimarul Ionuț Rusu, a vizitat zona CET, unde s-a întâlnit cu un grup de cetățeni, cărora le-a promis că va regenera cartierul.
„Schimbarea nu vine de la sine, asta o știm cu toții, și cu siguranță nu se poate realiza fără a-i consulta pe cei asupra cărora vrei să exerciți binele. Eu împreună cu locatarii din zona cartierului CET ne-am adunat pentru a discuta mai pe larg schimbările și problemele din zonă, pentru că doar astfel putem interveni exact acolo unde este nevoie.
Am fost plăcut surprins să constat cât de receptivă poate fi comunitatea când vine vorba de proiectele care își propun să schimbe real ceva în zona în care locuiesc.
Unul dintre obiectivele pe care îmi doresc nu numai să le păstrez pe lista din 2024, dar și să le transform în realitate este cel legat de regenerarea urbană, prin care urmăresc să dau un alt suflu cartierelor din Constanța. Îmi doresc ca locatarii să găsească plăcere și confort când se plimbă în această zonă, să existe spații de joacă pentru copii, iar termenul de „acasă“ să se poată aplica nu numai în interiorul locuinței. Numai cu sprijinul dumneavoastră putem să ne atingem țelurile, pentru că, așa cum obișnuiesc să spun, dacă nu lucrăm în echipă, nu putem realiza nimic trainic!“, a scris Chițac pe Facebook.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta