Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Chițac, tot mai aproape de PSD! Îi torpilează pe consilierii PNL și USR

Published

on

Primarul Constanței s-a plâns, astăzi, în fața liberalilor, adunați la Casa de Cultură în cadrul Comitetului de Coordonare Local, că a „trăit în această perioadă tensiuni permanente, deschise sau mascate, cu cei din USR cu care chipurile are o alianță electorală și o majoritate. USR, inclusiv în ultimele zile, în spațiul public, vehiculează noi și vechi amenințări privind ieșirea de la guvernarea locală.“

„Atacurile acestora ne-au însoțit actul de administrație aproape permanent pe durata mandatului actual, sabotând cele mai ambițioase inițiative ale agendei liberale. Cei de la USR, par a nu fi înțeles că asumarea responsabilității de guvernare nu te mai califică pentru rolul de opozant. Constanța are nevoie de soluții, nu de postări pe Facebook și nu de propagandă de opoziție a unora care sunt participanți la guvernarea locală. Este previzibilă, din punctul meu de vedere, ieșirea USR de la guvernarea locală, cu cât se apropie alegerile din 2024, pentru că ayatollah lor de la București, după ce a avut o prestație jalnică la guvernare, nu mai poate avea anvergura unui lider național și va concura la Primăria Constanța probabil, urmărind, tot un loc de parlamentar.“, a declarat Chițac.

Primarul Constanței nu i-a iertat nici pe colegii săi din PNL, pe care i-a acuzat fățiș că îl discreditează.

„Despre colaborarea cu consilierii liberali pot spune că e loc de mult mai bine. Mă opresc aici pentru aș avea mult mai multe de spus, dar mult mai multe de tăcut. E clar că, în mod obligatoriu, dacă vrem să avem succes împreună, această colaborare trebuie îmbunătățită, pentru că procesul acesta de discreditare al primarului pe care îl practică unii consilieri liberali, eventual sâmbătă la micul dejun cu rugăciune sau în interiorul partidului sau, așa, undeva pe la colțuri în oraș, nu mai poate continua. Ei cred că îmi fac mie un rău, dar nu îmi pasă pentru că eu știu ce am de făcut în oraș. Cel mai mare rău îl fac partidului din care provin – PNL.“, a spus Chițac.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions