Conecteaza-te cu noi

Administratie

Chițac vrea să amenajeze un nou parc. Îi invită pe cetățeni să se implice în consultarea publică

Published

on

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a anunțat că îi invită pe cetățeni să se implice activ în consultarea publică referitoare la posibilitatea amenajării unui nou parc, care ar urma să fie amenajat în jurul axei DN3C.

„În parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, organizăm un concurs public de soluții pentru noul parc, astfel încât vă rog să vă aduceți contribuția la acest proiect:

  1. Să vizionați prezentarea video referitoare la acest parc: https://bit.ly/3ypXiMj
  2. Să completați chestionarul de mai jos: https://bit.ly/3s9DWa5

Necesitatea unui nou parc public în Constanța nu poate fi pusă la îndoială, mai ales în condițiile unei mari dinamici de dezvoltare a orașului. Prin intermediul acestui chestionar online, puteți transmite opinii și completări privitoare la valorile care fundamentează tema de proiectare, așa cum au fost descrise în prezentarea video. Ulterior, echipa de elaborare a temei va întocmi un raport care să sistematizeze reacţiile primite din partea dumneavoastră.

Vom închide chestionarul pe 23 mai, urmând ca imediat după să interpretăm rezultatele primite. Apoi, în prima jumătate a lunii iunie, va avea loc prezentarea publică și organizarea dezbaterii în Constanța.“, a declarat Chițac.

Amintim că, tot în zona DN3C, Primăria Constanța propune amenajarea unui nou cartier. În acest sens, a anunțat elaborarea unei noi documentații de urbanism în zona DN3c pe o suprafață de aproximativ 300 ha, de-o latură și alta a drumului alternativ care leagă orașul nostru de Ovidiu, la Nord de Bd. Aurel Vlaicu (după sensul giratoriu de la Jumbo), între Calea Ferată și o serie de parcele care fac parte teritoriul extravilan al UAT Constanța.

„Scopul acestei documentații este crearea unui cadru de dezvoltare pentru un nou cartier, care să fie proiectat la norme și standarde optime, introducând în intravilan suprafețe pe care orașul se va extinde într-un mod sănătos. PUZ-ul are în centrul preocupărilor crearea unui nou parc municipal de mari dimensiuni (30-40 ha), generarea de noi spații pentru activități economice, dezvoltarea sănătoasă a zonelor rezidențiale, asigurând deopotrivă acces la instituții și dotări publice, cultură, sănătate, învățământ. Se au în vedere, de asemenea, generarea de spații destinate activităților economice de mari dimensiuni, (birouri, zone logistice, un nou potențial campus și platforme de transfer tehnologic), vizându-se crearea de noi locuri de muncă și atragerea, pe termen mediu și lung a unui grup demografic tânăr, inclusiv forță de muncă de înaltă specializare.“, informează Primăria.

Sursa foto: Primăria Constanța

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions