Poliţiştii de frontieră au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol Rezervația Biosferei Delta Dunării, ocazie cu care au descoperit 1125 metri de plase de pescuit și cinci exemplare de sturion capturate în ele.
În data de 24 august, poliţiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, desfășurând o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în Delta Dunării, au descoperit în Golful Musura, înșiruiri de plase în lungime totală de 1.125 metri cu o captură de 5 exemplare de sturion, în stare vie.
”Peștele a fost redat mediului natural, iar plasele tip ohane, în valoare de 5.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Tulcea.”, a precizat Andrei Ene, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta