Președintele Organizației Județene Constanța a PMP, Claudiu-Iorga Palaz, a depus, săptămâna trecută, o sesizare la Agenția Națională de Integritate. Prin intermediul documentului remis și jurnaliștilor constănțeni, liderul PMP Constanța îl acuză pe senatorul Vergil Chițac că și-a depus declarația de avere la Senat, sustrăgând o pagină.
„În perioada campaniei electorale desfășurate pentru alegerile parlamentare din anul 2016, mai exact la data de 26.11.2016, domnul Vergil Chițac, candidat pe listele Partidului Național Liberal la funcția de senator, a dotat sediul din municipiul Constanța al partidului cu o serie de echipamente IT, echipamente ce au fost donate se pare de către societatea comercială Black Sea, prin administratorul John Skantzikas, nimeni altul decât cetățeanul grec căruia fostul primar, Radu Mazăre, i-a împrumutat suma de 600.000 euro. Aceste echipamente au fost restituite domnului Vergil Chițac (în prezent președinte al asociației CONSTANȚA ALTFEL) la data de 04.10.2017. Având în vedere faptul că aceste bunuri au fost declarate drept “inventar personal”, că au fost retrase ulterior de către Vergil Chițac, precum și că acestă donație nu a fost declarată de către Partidul Național Liberal în situația privind finanțările partidelor politice pentru anul 2016, rezultă fără echivoc faptul că echipamentele IT au fost donate domnului Vergil Chițac. Consultând “Declarația de avere” a domnului senator Vergil Chițac, depusă la data de 06.06.2017 la Parlamentul României – Senat, disponibilă atât pe pagina de internet a Senatului României, cât și pe Portalul declarațiilor de avere al Agenției Naționale de Integritate, am constatat că lipsește pagina nr. 4 a documentului, adică exact capitolul unde ar fi trebuit declarată o astfel de donație primită în anul 2016, a cărei valoare depășește cu mult suma de 500 de euro“, a spus Claudiu Palaz săptămâna trecută în comunicatul de presă remis redacției.
Cine ar dori mușamalizarea cazului “averea senatorului Chițac”
Astăzi, liderul PMP Constanța a postat pe contul său de Facebook următorul mesaj:
“Să facem lumină în acest caz😉! Gurile rele spun că se va mușamaliza pentru că este vorba despre o faptă a unui SENATOR AL ROMÂNIEI (actual președinte la CONSTANȚA ALTFEL)! Eu totuși nu cred că va avea curaj cineva să mușamalizeze!!! Chiar dacă este vorba despre un fost AMIRAL AL ARMATEI ROMÂNE!😱 p.s. Dacă și ei fac “vrăji”din astea….vai mama noastră de țară!”
Mesajul este însoțit de următorul document:
Citiți și:
Chițac, acuzat că nu a declarat avantaje obținute de la un prieten de-al lui Mazăre
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta