Serviciul Român de Informații (SRI) vine cu un comunicat legat de reținerea a șase cetățeni români care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trădare. SRI spune că, începând cu 2023, cetățenii români au organizat și derulat activități, inclusiv de constituire a unei grupări paramilitare, în vederea afectării ordinii constituționale a României, precum și derulării de acțiuni subversive cu caracter instigator în scopul influențării vieții socio-politice din țara noastră. În vederea îndeplinirii obiectivelor destabilizatoare, reprezentanți ai grupării au solicitat în mod activ sprijin din partea unor ofițeri din cadrul Ambasadei Federației Ruse, arată SRI.
„În urma acțiunilor specifice ale Serviciului Roman de Informații, în cooperare cu Direcția Generală de Informații a Apărării și cu Direcția Generală de Protecție Internă, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au instrumentat acțiuni care au condus la reținerea, în data de 05.03.2025, a unei grupări de cetățeni români, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trădare.
Începând cu anul 2023, cetățenii români au organizat și derulat activități, inclusiv de constituire a unei grupări paramilitare, în vederea afectării ordinii constituționale a României, precum și derulării de acțiuni subversive cu caracter instigator în scopul influențării vieții socio-politice din țara noastră. În vederea îndeplinirii obiectivelor destabilizatoare, reprezentanți ai grupării au solicitat în mod activ sprijin din partea unor ofițeri din cadrul Ambasadei Federației Ruse.
În cadrul aceleiași acțiuni, la propunerea DGIA și SRI, doi diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București au fost declarați persona non grata de către MAE, la data de 05.03.2025, în temeiul art. 9 alin. 1 al Convenției de la Viena din 18.04.1961 privind relațiile diplomatice, ratificată prin Decretul 566/1968. Cei doi diplomați ruși au desfășurat acțiuni de culegere de informații din domenii de interes strategic și au întreprins acțiuni de susținere a demersurilor anticonstituționale ale grupării.
SRI împreună cu DGIA și DGPI vor continua monitorizarea atentă a acestor riscuri de securitate și vor informa prompt organele de aplicare a legii, în scopul apărării securității naționale.“, notează Serviciul Român de Informații.
Potrivit unor surse, cei șase acuzați de trădare sunt:
Adrian-Robertin DINU (care instiga la război civil pe TikTok și anunța înainte de alegerile prezidențiale cum ”sistemul trebuie ras cu binecuvântarea Rusiei.”)
Ștefan Mateescu
Raul-Mihail Lupu
Georgică-Cristian Atitiene
Radu Pompiliu Șofran
Marius Semeniuc.
Grupul infracțional era organizat ca o structură militară cu stat major, au stabilit procurorii, și își stabilise ca obiective reluarea relațiilor economice și culturale cu Rusia, China și Iran și proclamarea neutralității României.
Printre obiectivele comandamentului Vlad Țepeș (așa cum se intitula gruparea) se numără:
-să recupereze teritoriile istorice răpite silnic de Ucraina, sau prin trădarea alogenilor din conducerea slugo-statului zis român;
-să reia relațiile economice, culturale cu Rusia, China și Iran;
-să proclame neutralitatea României.
Un alt proiect al Statului Major al Comandamentului Vlad Țepeș era schimbarea numelui țării din România în Geția, „desfiinţarea tuturor partidelor politice (adică a sistemului soroș contra Soroș) și implementarea unui sistem VERİTOCRAT, bazat pe adevărul divin, Legea lui UNU, fără niciunul dintre politicienii ultimilor 35 de ani”. (Sursa: G4Media.ro)
Citește și:
Șase persoane, reținute de DIICOT pentru trădare. Sunt acuzații că au negociat cu agenți ai Rusiei ieșirea României din NATO