Decizia privind candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale este luată, iar PSD trebuie să o valideze în congres, care poate fi comun cu PNL și UDMR, spune președintele social-democraților, Marcel Ciolacu, înaintea ședinței Consiliului Politic Național.
„Am stabilit și cu dl Bolojan. Întâi ne vin datele din sondaje, apoi urmează un CNP de validare. Decizia este luată, în sondaj va fi un singur candidat. Da, va fi un singur candidat. Pe urmă avem CPN și pe urmă PSD-ul trebuie să facă congres. Poate face un congres comun cu cei de la PNL și cei de la UDMR”, spune Marcel Ciolacu.