Premierul Marcel Ciolacu a început și el campania electorală. Ca mulți alți politicieni, și actualul șef al Guvernului își rupe cămașa de pe el și spune că nu mai poate de grija cetățenilor. Așa se face că Ciolacu a spus că prioritatea sa este întâlnirea cu reprezentanții tuturor categoriilor sociale care reclamă nedreptăți sociale și mai puțin festivităților oficiale.
„Prioritatea mea din aceste zile este să găsesc soluții pentru a corecta inechitățile sociale adunate într-un deceniu. De aceea, am decis să reduc la maximum timpul alocat festivităților oficiale și să mi-l dedic întâlnirilor cu reprezentanții tuturor categoriilor sociale care reclamă asemenea nedreptăți.
Ieri, am discutat cu sindicaliștii din domeniul ordinii publice, din poliție și sistemul penitenciar. Astăzi, cu oamenii din sistemul apărării naționale. Iar, înainte de întâlnirea de mâine cu liderii Sanitas, am vrut să-i ascult pe cei de la baza sistemului sanitar – medici, asistente, infirmiere, brancardieri, personal TESA și să aflu cum văd ei rezolvarea situației din acest domeniu. Pentru asta am fost la Spitalul Universitar din București. În același timp, m-am asigurat că la Guvern se lucrează la finalizarea actelor agreate cu fermierii și transportatorii. Indiferent cât de complicat va fi, sunt convins că vom găsi, împreună cu liderii responsabili din toate domeniile prioritare ale societății, rezolvări echilibrate la problemele cu care se confruntă. Cred că românii nu mai așteaptă de la liderii lor tăieri de panglici și hore, ci soluții concrete și oneste care să genereze echitate socială!“, a scris Ciolacu pe Facebook.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta