Federaţia Română de Fotbal a anunţat astăzi că Ciprian Tătăruşanu a decis să se retragă din activitatea desfăşurată la naţionala României.
Potrivit FRF, Tătăruşanu a debutat în 2010 pentru România și a apărat timp de 11 ani poarta noastră, fiind participant cu prima reprezentativă la EURO 2016 și căpitan al tricolorilor.
Prin cele 73 de partide pentru națională, devine ocupatul locului 17 în clasamentul all-time al jucătorilor cu meciuri pentru România, la egalitate cu Cosmin Contra.
“Federația Română de Fotbal și echipa națională îți mulțumesc, Ciprian, pentru întreaga activitate în tricoul României și pentru exemplul de profesionist pe care l-ai construit în acești ani, un adevărat reper pentru noile generații.”, precizează FRF.
Iată scrisoarea lui Ciprian Tătărușanu:
“Am început să mă gândesc serios la momentul retragerii mele de la echipa națională încă de la începutul acestui an. Până la 34 de ani, am jucat mai bine de un deceniu pentru România, cu onoare și mândrie, de fiecare dată recunoscător pentru că sunt convocat și pentru că pot cânta imnul purtând cel mai important tricou pentru mine. Tricoul în care am visat să joc de când eram copil.
În curând voi împlini 35 de ani, așa că în ultimele luni mi s-a întărit convingerea că e momentul să iau această decizie. Am avut o relație foarte bună cu toți selecționerii României din acești 11 ani și cu toți membrii staff-urilor tehnice, așa că orice speculație legată de alte presupuse motive decât cele pe care vi le împărtășesc nu își are locul. Am fost convocat, am jucat, am apărat pentru România și în această misiune specială am pus tot ce am avut mai bun ca fotbalist.
Pur și simplu cred că este timpul ca alți portari români să vină din urmă, să apere poarta echipei naționale, iar eu să fac un pas în spate. Avem portari tineri de mare perspectivă, avem portari cu experiență care pot face față oricând acestui rol. S-a încheiat un ciclu, prin finalul campaniei de calificare la EURO și prin disputarea ultimei ediții din Liga Națiunilor, și începe un alt ciclu, prin preliminariile de Mondial programate în primăvară. Așadar, acesta cred că e momentul cel mai bun pentru ca povestea mea frumoasă la echipa națională să se încheie.
Vreau să mulțumesc tuturor suporterilor, selecționerilor, membrilor staff-urilor tehnice, Federației Române de Fotbal, oamenilor din staff-urile administrative și medicale, alături de care am lucrat și de la care am învățat atât de multe lucruri.
Poate că felul meu de a fi nu a fost mereu cel așteptat de public și jurnaliști, dar știu sigur că acest fel de a fi a contat enorm pe teren, acolo unde am avut responsabilitatea cea mai importantă, aceea de a apăra poarta României.
Sunt fericit pentru 11 ani frumoși și vă asigur că am fost de fiecare dată mândru să joc pentru România, dând totul pentru echipa mea.
Să pot fi căpitanul României a însemnat pentru mine cel mai frumos lucru din carieră. Vă mulțumesc!”, a scris Ciprian Tătărușanu.
Anunţul de retragere vine la o zi după meciul pe care echipa naţională a României, cu Ciprian Tătăruşanu titular, l-a încheiat la egalitate, scor 1-1, la Belfast, împotriva selecţionatei Irlandei de Nord, în ultima etapă a Ligii Naţiunilor.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta