Liberalii au propus miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, revocarea preşedintelui acestui for, Liviu Dragnea, şi a vicepreşedintelui Florin Iordache. PSD se apără cu regulamentul și trage de timp, având în vedere că ședința urmează să se finalizeze la 11.30.
„Astăzi vă solicităm ca pe ordinea de zi de plen să fie înscrise două solicitări de revocare: a preşedintelui Liviu Dragnea şi a vicepreşedintelui Florin Iordache“, a spus liderul grupului PNL de la Cameră, Raluca Turcan.
Ea a solicitat ca plenul să fie condus de vicepreşedintele Camerei Marilen Pirtea (PNL), iar votul să se facă prin ridicare de mână:
„Există suspiciunea că dumneavoastră vă mai menţineţi la putere doar prin fraudă şi abuz şi sunteţi predispuşi la încălcarea Regulamentului. De asemenea, vă supun votului propunerea ca votul astăzi să fie exprimat prin ridicare de mână, întrucât am avut nenumărate dovezi că sistemele electronice funcţionează la dispoziţia conducerii Camerei şi nu avem încredere în modul în care veţi utiliza sistemele electronice de vot”.
Preşedintele de şedinţă, Florin Iordache, a răspuns că în niciun caz nu va supune votului ceea ce a propus Turcan.
„Voi invita liderii de grup să avem o consultare, în niciun caz nu voi supune votului, pentru că preşedintele Camerei are obligaţia să respecte Regulamentul”, a arătat Florin Iordache.
Opoziția amenință cu greva parlamentară și cere ca ședința să fie prelungită cu o oră.
La ora transmiterii acestei știri, este nebunie totală în Parlament. Președintele de ședință, Florin Iordache, după o pauză de consultări de 20 de minute, a decis să închidă ședința Camerei Deputaților în care opoziția a cerut revocarea lui Liviu Dragnea.
Iordache a explicat că în lipsa altor solicitări, ședința a ajuns la final și a decis sistarea lucrărilor plenului.
Imediat toți liderii opoziției l-au înconjurat la prezidiu pe Florin Iordache pentru a-i cere explicații. Iordache refuză efectiv să se ridice de pe scaun. Liderii opoziției strigă din sală și s-a cerut chiar o intervenție a forțelor de ordine pentru a-l da jos pe Iordache de pe scaun.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta