ISU a solicitat inchiderea temporară a circulației feroviare între Basarabi si Dorobanțu
Vă informez că la această oră circulația feroviară este oprită, la solicitarea reprezentanților ISU, între stațiile Basarabi si Dorobanțu, pe ambele fire.
Oprirea temporară a traficului feroviar a fost solicitata de ISU pentru a interveni în stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația din zonă.
2 trenuri de călători sunt oprite temporar, până la finalizarea intervențiilor desfășurate de reprezentanții ISU, și anume: IR 1996 în stația Basarabi, de la ora 14.46 și IR 1883, în Medgidia, de la ora 14.40.
“Adresăm scuzele necesare călătorilor și îi asigurăm că această măsura, de închidere a circulației feroviare, este necesară pentru a facilita accesul echipelor de intervenție ale ISU, care acționează în scopul stingerii incendiului”, transmite conducerea CFR Călători SA prin intermediul unui comunicat remis redacției.