Premierul demis Florin Cîțu a făcut, marți seară, o dezvăluire de la negocierile cu PSD. Cîțu a spus că personal l-a propus pe doctorul Alexandru Rafila (PSD) pentru postul de premier, dar că Marcel Ciolacu a refuzat această propunere. În schimb, azi-dimineață, președintele PSD a declarat că la negocierile dintre PSD și PNL nu s-a discutat varianta ca Alexandru Rafila să fie premier.
„Asta dacă lucrurile ar fi fost așa. Dacă domnul Cîțu dorește și acceptă ca domnul Rafila să fie prim-ministru al României, nu am nici cea mai mică problemă. Dacă domnul Cîțu este de acord cu domnul Rafila prim-ministru, eu merg la Cotroceni cu propunerea de prim-ministru domnul Rafila. Înseamnă că PSD și PNL au găsit un nume comun în persoana domnului profesor Rafila și eu sunt total de acord.“, a spus Ciolacu, care a mai punctat faptul că premierul Cîțu nu l-a propus nici pe Dan Vîlceanu pentru postul de premier. (Sursa: stiripesurse.ro)