Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, spune că formațiunea sa nici nu concepe să nu aibă candidat la alegerile prezidențiale. Și că acest lucru nu este negociabil cu social – democrații. Afirmația a venit după liderul liberal a fost întrebat, astăzi, dacă ia în calcul varianta ca PNL să primească de la PSD funcția de premier și candidatura la Primăria Capitalei pentru ca liberalii să susțină candidatul PSD la prezidențiale.
„Partidul National Liberal va avea propriul său candidat la prezidențiale“, a spus liderul liberal Nicolae Ciucă, înainte de ședința coaliției în care se discută despre organizarea alegerilor din acest an.
Liberalul a adăugat că se discută la negocieri comasarea alegerilor, ca o „măsură prin care să evităm cinci runde de alegeri în șase luni de zile (europarlamentare, locale, parlamentare și două tururi de prezidențiale).
„Celelalte chestiuni care afectează votul românilor nu sunt negociabile. Nu mi se par absolut deloc benefice pentru tot ceea ce înseamnă un proces democratic de vot să negociem toate aceste chestiuni ca și când ar fi așa stabilite dinainte“, a spus Ciucă.
Întrebat dacă PNL și PSD vor putea merge împreună și după alegeri dacă vor avea candidați separați, Ciucă a spus:
„Cred că (varianta candidaturilor separate – n.r.) este o soluție foarte bună pentru că vom vedea fiecare dintre noi care este opțiunea românilor pentru un partid sau altul.“, a punctat liderul PNL.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta