Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Claudiu Palaz cere explicații publice conducerii ANR

Published

on

Claudiu-Iorga Palaz, președintele PMP Constanța, a depus în cursul zilei de ieri un memoriu (înregistrat sub nr. 96941/26.09.2018) către Autoritatea Navală Română prin care solicită acesteia să facă lumină și să clarifice statutul juridic al unei clădiri înstrăinate de către ANR către un privat (J.J. Marine), conform contractului autentificat sub nr. 2188/08.03.2005, fără a menționa dacă această clădire se află în domeniul public sau privat al statului.

Potrivit unui comunicat de presă remis ziarului Ordinea.ro, vicepreședintele CJC a oferit mai multe detalii referitoare la acest subiect. Iată ce a declarat:

”Modalitatea de înstrăinare și documentele care au stat la baza acestei operațiuni nu au fost depuse către Primăria Constanța pentru a fi, în mod transparent, consultate de către consilierii locali.

Clădirea ce face obiectul dezbaterilor, care a fost vândută de către ANR, este situată pe malul mării, zona Faleză Nord (Pescărie) și este în suprafață de 765 mp (nefinalizată). Vânzarea acestei clădiri a făcut și obiectul unei anchete jurnalistice, trăgând în acest mod un semnal de alarmă asupra dobândirii dreptului de proprietate de către un terț.

Advertisement
usr

Cele două păcate ale procurorului șef

Structura nefinalizată ocupă un teren de 1718 mp (!!!), teren pentru care s-a plătit o chirie modică de către proprietarii succesivi ai acesteia (inclusiv de către Albu Ilie, socrul Procurorului general al Curții de Apel Constanța, Ștefan Gigi Valentin), în cuantum de 3300 USD/an, adică 275 USD/lună, adică 0,65 lei pe metrul pătrat lunar.

În ședința din data de 27.09.2018, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu local, la punctul 35 se află proiectul de hotărâre privind vânzarea prin negociere directă, fără a se menționa prețul, a suprafeței de 1718 mp către actualul deținător.
Claudiu-Iorga Palaz a solicitat Primăriei Constanța (prin adresa nr. 162061/26.08.2018) să amâne proiectul de hotărâre privind vânzarea prin negociere directă până la clarificarea statutului juridic, de către ANR, al clădirii menționate mai sus. Considerăm că acest proiect poate fi reluat după clarificarea, în mod transparent, a statutului clădirii vândute de către ANR.

“Conform HG 827/28.03.2001, această construcție trebuia inventariată în domeniul public al statului.
Există “suspiciunea rezonabilă” că acest activ să fi fost înstrăinat în mod nelegal. În aceste condiții, clădirea, în urma unor demersuri ale Primăriei Constanța, conform contractului de concesiune amintit, poate fi preluată în patrimoniul Primăriei Constanța și transformată într-un bun de care să beneficieze toți constănțenii (azil de bătrâni, creșă pentru copii sau birouri).
Este adevărat că este tentantă poziția acesteia, pe malul mării, în zona Faleză Nord, și tot adevărat este că această clădire i-a avut ca și deținători intermediari pe socrii Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Ștefan Gigi Valentin, și după aceea vândută actualei firme de care domnul procuror nu este străin, dar asta nu înseamnă ca administrația locală să stea drepți și să protejeze posibile ilegalități ale unor grupări cu „gulere albe” care au luat locul grupării Mazăre-Constantinescu.
Voi continua demersurile mele pentru a face lumină în acest caz și voi formula plângeri penale împotriva vinovaților, indiferent de cei care se află în spatele acestor combinații administrative”, a declarat Claudiu Palaz.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions