Partidul Mișcarea Populară, prin președintele Claudiu-Iorga Palaz, având în vedere ultimele mișcări din spațiul politic constănțean, referitor la mutările politice ale lui ALDE privind încetarea mandatului vicepreședintelui Consiliului Județean Constanța din partea formațiunii ALDE, face următoarele precizări:
Referitor la demersurile viitoare ale lui ALDE, în spatele cărora se află deputatul Gerea Andrei, formațiunea politică Mișcarea Populară, prin consilierii județeni, NU VA SUSȚINE DEMERSURILE ALDE pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța.
Considerăm că nu facem altceva decât să ne delimităm de un drum pe care Andrei Gerea a ținut să îl arate de la bun început, și anume că ALDE are propria ”foaie de parcurs” și nicidecum pe cea a constănțenilor, de multe ori blocând proiecte inițiate de Mișcarea Populară, proiecte care erau în favoarea cetățenilor, dând directive reprezentanților ALDE din cadrul Consiliului Județean Constanța, să ”trântească proiectele lui Palaz”.
”Consider că demersul PMP este de bun augur în cadrul Consiliului Județean Constanța, iar prin acest demers nu-l vom mai lăsa pe ”jucătorul” Gerea să se joace cu soarta constănțenilor după bunul său plac, a declarat Claudiu-Iorga Palaz.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta