Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Claudiu Palaz, plângere penală pentru USR Constanța. “Se comportă ca niște interlopi”

Published

on

În cursul zilei de azi, 26.04.2018, consilierii municipali ai Partidului Mișcarea Populară, organizația Constanța, Cantaragiu Secil-Givan, Papuc Cătălin-Florin și Zabara Alexandru au depus o sesizare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța împotriva numitului Dragoș Dincu, pentru amenințare, și a USR Constanța, pentru complicitate și instigare la acțiuni de răzbunare.

În fapt, în cursul zilei de ieri, după exprimarea votului de către consilierii locali ai PMP în cadrul ședinței Consiliului Local Constanța, referitor la proiectul nr. 49 aflat pe ordinea de zi, USR Constanța a postat pe rețeaua de socializare (Facebook) un mesaj denigrator și mincinos la adresa consilierilor locali, precizând că prin votul acestora se distruge Parcul Tăbăcăriei și zona verde a acestuia, lucru total neadevărat, deoarece zona ce a făcut obiectul PUZ-ului cuprinde trei platforme betonate și o construcție aflată în paragină, ce au aparținut fostului service Mamaia.

În urma acestui mesaj, care a creat un val de emoție negativă pe rețelele de socializare, numitul Dragoș Dincu a postat următorul mesaj: ”Postați vă rog, o listă cu numele și prenumele, ce mașini conduc, adresa de domiciliu, și cel mai important, locul unde învață copiii acelor persoane care au votat acel proiect de lege…dacă cu vorba nu se poate, să încercăm cu cealaltă variantă…”.

În loc să calmeze spiritele și să combată astfel de mesaje ce instigă la violență, USR Constanța dă curs acestui mesaj și dă numele persoanelor din cadrul Partidului Mișcarea Populară, cărora ar fi trebuit să li se caute copiii la școală.

Advertisement
usr

”Concluzia este simplă: USR Constanța instigă în cazul prezentat mai sus, considerând că dacă consilierii nu vor vota așa cum consideră dumnealor că este bine, să fie trași la răspundere copiii consilierilor PMP. Având în vedere cele menționate, considerăm că apucăturile violente și instigarea la astfel de fapte este o caracteristică a celor de la USR, care se comportă ca niște interlopi. PMP Constanța își sprijină consilierii și este solidar cu aceștia, iar în acest sens a formulat plângere penală împotriva numitului Dragoș Dincu și a USR Constanța”, a precizat Claudiu Palaz. (comunicat de presă PMP Constanța)

Totul a pornit de aici:

USR, protest în ședința CL Constanța. Au cerut respingerea unei construcții langă parcul Tăbăcărie

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions