Conecteaza-te cu noi

Administratie

CLM Constanța, convocat în ședință. Facilități fiscale pentru cetățeni și sprijin financiar pentru biserici, printre proiecte

Published

on

DISPOZIŢIA NR. 2840 privind convocarea Consiliului local al municipiului Constanţa în şedinţă ordinară Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa

Având în vedere prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (5) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Văzând prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului local adoptat prin HCL nr. 159/2002, modificat prin prevederile HCL nr. 5/2005 și HCL nr. 102/2020,

În temeiul prevederilor art. 155 alin. (1) lit. e) și ale art. 196 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

DISPUN

Art. 1- (1) Se convoacă Consiliul local al municipiului Constanţa în şedinţă ordinară, marți, 30 iunie 2020, ora 1300.

(2) Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.

Art. 2 – (1) Proiectul ordinii de zi, cu menţionarea titlurilor proiectelor de hotărâri, a iniţiatorului şi a comisiilor de specialitate ale căror avize au fost solicitate este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziţie.

(2) Proiectul ordinii de zi va fi adus la cunoştinţă locuitorilor municipiului prin mass-media şi prin afişarea pe pagina de internet a Primăriei municipiului Constanţa.

Art. 3 Proiectele de hotărâri au fost transmise în format electronic comisiilor de specialitate pentru obţinerea avizelor în conformitate cu competenţele fiecărei comisii.

Art. 4 Proiectul ordinii de zi se transmite consilierilor locali în format electronic la adresele de poştă electronică comunicate.

Art. 5 Consilierii locali sunt invitaţi să formuleze şi să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri.

Art. 6 Compartimentul relaţii consiliul local şi administraţia locală, Compartimentul comunicare şi relaţii mass-media şi Direcţia tehnologia informaţiei şi relaţii publice vor duce la îndeplinire prevederile prezentei dispoziţii, iar Compartimentul relaţii consiliul local şi administraţia locală va comunica dispoziţia, spre ştiinţă, Instituţiei prefectului judeţului Constanţa.

Proiectul ordinii de zi

  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2020;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind instituirea unor facilități fiscale constând în anularea accesoriilor în cazul obligațiilor bugetare restante la nivelul municipiului Constanța;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind acordarea unor facilități fiscale operatorilor economici și persoanelor fizice din municipiul Constanța, în contextul crizei generate de SARS-Cov-2;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 302/2017 privind acordarea de facilități la transportul public de călători pentru categoriile de persoane beneficiare din municipiul Constanța;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 3

  1. Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru acordarea unui sprijin financiar Muftiatului Cultului Musulman;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 4

  1. Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru acordarea unui sprijin financiar Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul”;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 4

  1. Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru acordarea unui sprijin financiar Parohiei „Sfântul Ștefan”;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 4

  1. Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru acordarea unui sprijin financiar Parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 4

  1. Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru acordarea unui sprijin financiar Parohiei „Adormirea Maicii Domnului I”;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 4

  1. Proiect de hotărâre privind acordarea unor facilități fiscale la plata impozitelor și taxelor locale pentru anul 2020;

inițiatori: consilieri locali: Adriana Arghirescu, Mihaela Andrei, Costin Valeriu Avatavului, Bogdan Dumitru Barață, Adriana Teodora Câmpeanu, Florin Tudor Gavrilă, Ioan Solomon, Raluca Andreea Trandafir, Marius Tulică, Cristina Andreea Văsii

– aviz Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind actualizarea listei de priorități în repartizarea locuințelor pentru tineri construite prin programele ANL destinate închirierii, situate pe raza municipiului Constanța;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind repartizarea unor locuințe pentru tineri construite prin programele ANL destinate închirierii, situate pe raza municipiului Constanța;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind repartizarea locuinței sociale în baza Legii nr. 114/1996, situată pe raza municipiului Constanța, str. Zmeurei nr. 3, bloc nr. 6, etaj 2, ap. 22;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Realizare lucrări, modernizare și dotare în vederea obținerii autorizației de funcționare pentru Colegiul Comercial Carol I, str. Decebal nr. 15, municipiul Constanța”;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 4

  1. Proiect de hotărâre pentru aprobarea documentației tehnico-economice, faza studiu de prefezabilitate „Strada Madrid și în continuare Bulevard cu denumire ulterioară pe sectorul de la str. Milano la b-dul Aurel Vlaicu” din municipiul Constanța;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 3

  1. Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 411/2019 privind delegarea gestiunii serviciului public de transport local de persoane către societatea CT BUS SA și atribuirea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin concesiune în municipiul Constanța;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre pentru completarea HCL nr. 306/2011 privind continuarea administrării sub forma gestiunii directe de către RAEDPP Constanța unor obiective de investiții amenajate de Primăria municipiului Constanța;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și a statului de funcții al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 4 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil locuire colectivă, Corneliu Coposu nr. 28 lot 3 și lot 4 + str. Eugen Lovinescu nr. 23A lot 1, investitor SC C&C Real Ambient SRL;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisia de specialitate nr. 2

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil locuire colectivă, Palazu Mare, parcela A 484/2/3 lot 1+ A 484/2/4 lot 1, investitor SC Star Rent Apartment SRL;

     iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisia de specialitate nr. 2

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil locuire colectivă cu funcțiuni publice la parter și subsol, str. 9 Mai nr. 1, investitori SC Reinvent Development SRL, SC Sputnik Imobiliare SRL, Florea Dragoș-Andrei, Panait Adrian și Panait Alina-Nicoleta;

     iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisia de specialitate nr. 2

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire locuință individuală, str. Aurora nr. 17, investitori Durbală Mihai, Durbală Adriana și Dițescu Cristian-Florin;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisia de specialitate nr. 2

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire locuință individuală, str. Voievozilor nr. 20B, investitori Gavrilov Alexandru și Gavrilov Gherghina;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisia de specialitate nr. 2

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil locuire colectivă, str. General Manu nr. 3, investitor SC Huysec SRL;

     iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisia de specialitate nr. 2

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – amenajare acces și terasă pentru spălătorie auto, str. Eliberării nr. 2H, investitor Manza Andrei;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisia de specialitate nr. 2

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – amenajări interioare și exterioare pensiune turistică, Stațiunea Mamaia, careul 41, lot 10 – vila Știrbey, investitor SC Metfor Travel SRL,

     iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisia de specialitate nr. 2

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire locuință individuală, str. Liliacului nr. 12A, investitori Mihalcea Lucian și Mihalcea Camelia;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisia de specialitate nr. 2

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru zona delimitată de IL Caragiale, str. Poporului, str. Fulgerului și al. Nalbei, inițiator SC Elys Interdecor SRL;

     iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisia de specialitate nr. 2

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru zona delimitată de Ion Lahovari, str. Constantin Dobrogeanu Gherea, str. Avram Iancu și str. Panait Moșoiu, inițiator Hagi Chira Cristina;

     iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisia de specialitate nr. 2

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru zona delimitată de Crișului, str. Rieni, str. Crișul Alb și str. Șipot, inițiator Haliț Gheorghe;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisia de specialitate nr. 2

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire locuință individuală Andrei Mureșanu nr. 50, investitor Iancuș Sorin;

     iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisia de specialitate nr. 2

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru zona delimitată de Biruinței, str. Barbu Ștefănescu Delavrancea și limite cadastrale, inițiator Iusein Ilker;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisia de specialitate nr. 2

  1. Proiect de hotărâre privind valabilitatea HCL nr. 251/2018;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisia de specialitate nr. 2

  1. Proiect de hotărâre privind unele precizări referitoare la aplicarea reglementărilor PUZ aprobat prin HCL nr. 121/2011;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisia de specialitate nr. 2

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare ce stabilește diferența de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor urbanistice ale terenului situat în stațiunea Mamaia, zona Teatrul de vară-Complex Cleopatra;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare ce stabilește diferența de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor urbanistice ale terenului situat în stațiunea Mamaia, zona Complex Savoy, aferent activului chioșc Complex Savoy;

     iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare ce stabilește diferența de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor urbanistice ale terenului situat în stațiunea Mamaia, bd. Mamaia nr. 481, zona Hotel Scandinavia;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare, actualizat, ce stabilește diferența de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor urbanistice ale terenului situat în stațiunea Mamaia, Aleea Lamia nr. 8 (Careu C2, Lot 33);

     iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare ce stabilește diferența de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor urbanistice ale terenului situat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, Aleea Itaca nr. 8 (careu C2, lot 34);

     iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării directe și a raportului de evaluare ce stabilește prețul de vânzare al bunului imobil, teren, proprietate privată a municipiului Constanța, situat în stațiunea Mamaia, zona Terasa Țărănească, în suprafață de 32 mp, către Nacee Ionuț și Nacee Iulia-Alida;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării directe și a raportului de evaluare ce stabilește prețul de vânzare al bunului imobil, teren, proprietate privată a municipiului Constanța, situat în stațiunea Mamaia, zona Perla – chioșc poliedral Felix, în suprafață de 22 mp, către Cușu Tănase și Cușu Traiana;

     iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării prin licitație publică, a caietului de sarcini,  precum și a raportului de evaluare ce stabilește prețul minim de pornire a vânzării imobilului- teren proprietate privată a municipiului Constanța, situat în str. Poporului FN (în vecinătatea str. Poporului nr. 143A), în suprafață de 33 mp;

     iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a imobilului-teren situat în municipiul Constanța, str. Ștefan Mihăileanu nr.44, lot 1, în suprafața de 170 mp, către Gur Bilal și Gur Ayse, ce face, parțial, obiectul contractului de închiriere nr. 28940/2019, adiționat, încheiat cu R.A. „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Mugurului nr. 45, în suprafață de 85 mp, către Mihai Simona – Mariana;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Traian nr.9, în suprafață de 100,34 mp, către Memiș Celik – Onür;

     iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului situat în municipiul Constanța, str. Pescarilor nr.35A în suprafață de 79 mp;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului situat în municipiul Constanța, str. Industrială nr.11 în suprafață de 54,52 mp;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea HCL nr. 138/2019 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul municipiului Constanța în anul 2020;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al SC Confort Urban SRL pe anul 2020;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 3

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea situațiilor financiare anuale ale SC Confort Urban SRL Constanța pe anul 2019;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 3

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea situațiilor financiare anuale la 31.12.2019 ale RADET Constanța.

iniţiator: primar Decebal Făgădău

– aviz Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 3

PRIMAR, Decebal Făgădău

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions