Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Clotilde Armand vine la Tortoman. Lansează un proiect administrativ în premieră!

Published

on

Clotilde Armand, vicepresedintele USR, lansează campania « Hai la pas, prin sat ! », în comuna unde formațiunea politică a obținut cel mai mare scor la alegerile parlamentare, în mediul rural. Este vorba despre comuna Tortoman, de organizarea evenimentului ocupându-se candidatul pentru alegerile parlamentare din partea USR, Gabriel Cateliu și el locuitor al comunei Tortoman.

Gabriel Cateliu informează că acțiunea este o campanie a USR, pe care Clotilde Armand o lansează la Tortoman, urmând să fie stabilit un program al unor evenimente similare în toată țara. “Este o campanie de promovare a comunitaților din mediul rural. La Tortoman acțiunea se va desfășura duminică, 23 aprilie, ora 12.00, pe agenda întâlnirii fiind trecută o dezbatere publică. În această comună, USR a obținut la recentele alegeri parlamentare, cel mai bun scor din mediul rural. Transparența în luarea deciziilor, încurajarea inițiativelor cetățenești, gestionarea eficientă a fondurilor publice sunt căteva dintre subiectele pe care le vom aborda în discuțiile cu locuitorii comunei și cu reprezentanții presei. Administrația publică aparține cetățenilor. Evenimentul va fi precedat de o întâlnire cu localnicii organizată sub forma unei consultări publice pe teme de interes despre problemele comunității, eveniment care va avea loc în parcul Foisor din Tortoman. Vrem să fim cât mai aproape de cetățenii de la nivelul comunităților locale și să le oferim sprijinul nostru concret pentru conectarea la decizia autorităților, pentru că administrația publică aparține cetățenilor. Sunt invitati toti consilierii si factorii de decizie din administratia locala Tortoman”, transmite Gabriel Cateliu.

Facem precizarea ca USR a obținut la alegerile parlamentare un scor de 29,8% în comuna Tortoman.
La dezbatere sunt invitați să participe și parlamentarii USR: Ramona Nicoleta Dinu, senator și Stelian Cristian Ion, deputat. De asemenea, au fost invitați la discuții și consilierii din cadrul Consiliului Local Tortoman, precum și factorii de decizie din administrația locală.

Întâlniri similare vor avea loc în aceeași zi, la sediile USR din Medgidia și Constanța.

Advertisement
usr

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions