Începând de astăzi, 4 noiembrie, reprezentațiile cu delfini vor fi suspendate temporar. Anunțul a fost postat pe pagina oficială a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. Potrivit directorului general al CMSN, dr. Adrian Bîlbă, suspendarea temporară a fost decisă de conducerea secției Delfinariu, dat fiind faptul că în această perioadă sunt programate investigații la delfinii Ni-Ni și Chan-Chan.
Iată postarea oficială:
”Începând de joi 4.11.2021, reprezentațiile cu delfini vor fi suspendate temporar.
Luând în considerare prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1130/2021, se limitează accesului publicului vizitator, fiind permis ”doar accesul celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-COV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”;
ART.3 Măsurile prevazute la art.1 ” nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani și sunt însoțite de o persoană cu vârsta mai mare de 18 ani și care face dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”.”, este anunțul postat pe pagina CMSN Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta